Stiri Arad, Evenimente, Firme din Arad, Anunturi, Matrimoniale Arad, Divertisment, Party, Locuri de munca, Cazare Arad, Radio, Forum, Publicitate
26 / Jun / 2019
Home Contul meu Anunturi Matrimoniale Arad City Harta Arad Video Utile Radio Live Games & Fun Contact
Evenimente din
Evenimente 2010 | inapoi
Se deschide Atrium Center, primul mall din Arad!

Pe 23 martie, de la ora 17, se deschid porţile Atrium Center Arad, primul mall din oraş, un mall modern, elegant, la care au lucrat cei mai buni specialişti din fiecare segment de specialitate. Mall-ul va servi publicul cu o varietate de magazine, incluzând o selecţie de magazine de fashion, sport, electrice şi electronice, cafenele, restaurante, servicii şi divertisment. Atrium Center Arad este conceput să satisfacă toţi vizitatorii, indiferent de vârstă. De asemenea, mall-ul va găzdui primul parking din Arad, precum şi primul cinema multiplex din oraş.

În ziua deschiderii vizitatorii vor avea parte de premii în valoare de peste 15.000 de euro, promoţii excepţionale, un concert Holograf de zile mari şi o serie de evenimente pentru toată familia, care se desfăşoară pe parcursul întregii seri, toate moderate de Wilmark.

“Am avut în vedere să creăm cel mai bun mix de chiriaşi, pentru a acoperi cele mai variate nevoi. Din perspectiva designului, a funcţiunilor comerciale, a accesibilităţii şi a vizibilităţii l-am conceput pentru a fi un mall de referinţă, unul dintre cele mai bune din România. Atrium Center are o suprafaţă închiriabilă de 30.000 de mp, care reflectă cererea pentru spaţii de închiriere pe care o estimăm pentru următorii 5-7 ani” - Adina Călinescu, country manager Atrium Centers.

Caracteristici principale ale Atrium Center Arad
Mall-ul are parcare supraetajata (cinci etaje), cu peste 1000 de locuri, fiind primul parking din oraş. La parter vor func?iona: magazinul alimentar Billa pe 1850 mp, spaţii destinate serviciilor, magazine de îmbrăcăminte, adăugate la centrul de greutate dat de ancorele C&A şi New Yorker, amândouă magazinele funcţionând atât la parter, cât şi la etaj. Etajul unu are o compoziţie formată din mai multe magazine de modă, sport şi îmbracăminte pentru tineret. Etajul doi va găzdui zona de food-court, cu spaţiile de alimentaţie publică, şi zone de divertisment. Tot aici alte două puncte de atracţie sunt spa?iul de joacă pentru copii şi magazinul de jucării, precum şi magazinul de electrocasnice şi electronice Altex. În mai se va deschide un salon de biliard şi bowling, precum şi magazinele de carte, papetărie şi IT, iar în august va fi deschis primul cinema multiplex din Arad.

Mall-ul se va deschide cu peste 50 de magazine funcţionale, iar în perioada imediat următoare îşi vor începe activitatea şi celelalte. Printre acestea se numără LC Waikiki, magazin de îmbrăcăminte trendy, cu preţuri accesibile pentru femei, copii şi bărbaţi cu o suprafaţă de 1200 mp. Acesta va fi primul magazin al brandului în vestul României. Din segmentul casual, Jeans Club este alt brand lider de piaţă în Ungaria, prezent în Atrium Center Arad cu un magazin pe o suprafaţă de 450 mp. Trei branduri lideri de piaţă în Polonia sunt, de asemenea, recomandate: Reserved - 900 mp, dar şi House şi Cropptown, magazine de îmbrăcăminte destinate tinerilor. Până la sfârşitul lunii aprilie, două noi restaurante, unul cu specific portughez şi altul italian, se vor deschide la etajul doi. Salonul de bowling şi biliard se va deschide în luna mai. Acestea sunt doar câteva exemple de magazine din suprafaţa de 92% deja închiriată.

La sfârşitul lunii august se va deschide Cinema City, cel mai mare cinema multiplex din vestul ţării şi primul de acest fel în Arad. Cinematograful va avea zece săli moderne de proiec?ie, care vor permite inclusiv proiec?ia filmelor 3D. Cea mai avansată tehnologie de sunet şi imagine şi cele mai recente filme vor face din Cinema City, cu siguranţă, unul dintre cele mai vizitate locuri din Atrium Center Arad. Perioada lansărilor de magazine care vor urma să se deschidă va culmina cu un mare eveniment de lansare a cinema-ului multiplex.

Prin deschiderea sa, Atrium Center va revitaliza economia oraşului Arad. Se vor genera astfel peste 1.500 de noi locuri de muncă, iar bugetul local va avea de câştigat la capitolul taxe şi impozite. Valoarea totală a investiţiei se ridică la peste 70 de milioane de Euro.

„Am ales Aradul ca primul oraş în care să realizăm primul proiect Atrium Centers în România, deoarece considerăm că este unul dintre cele mai importante oraşe din zonă, care merită să aibă o astfel de investiţie. Am venit aici cu intenţia de a crea un proiect care este o mare contribuţie pentru comunitate şi un punct de reper în viaţa economică, socială şi culturală a arădenilor. Nu am făcut nici un compromis în calitatea proiectului şi a implementării lui, deşi criza i-a forţat pe unii dintre competitorii noştri să recurgă la astfel de compromisuri” - Michael Israeli, managing partner Atrium Centers. COMUNICAT DE PRESĂ Pentru difuzare imediată Arad, 22 martie 2010

Un mall modern, elegant
Cei mai buni specialişti din diverse domenii au lucrat pentru ca acest mall extrem de elegant şi de cea mai bună calitate să devină o destinaţie de referinţă în oraş. Mall-ul are o formă triunghiulară specială, cu două conexiuni la parking pe fiecare nivel. Trei cupole de sticlă, prin care se poate vedea cerul, sunt o caracteristică arhitecturală importantă a clădirii în interior. De la ultimul nivel, vizitatorii pot avea o vedere generală extraordinară asupra celor trei niveluri. Pe peretele exterior atmosfera este creată de jocuri de lumini arhitecturale în culori calde, care fac din Atrium Center Arad un punct de atracţie chiar şi noaptea. Mobila folosită este diferită de cea a altor centre comerciale din România, fiind folosite canapele şi fotolii cu un uşor iz de sufragerie intimă, în loc de obişnuitele bănci din lemn. Scopul acestui design a fost crearea unei ambianţe plăcute pentru socializare, făcând din Atrium Center Arad un loc potrivit pentru petrecerea timpului liber.

„În perioada 2007-2008 în Arad au fost anunţate aproximativ 8 proiecte de centre comerciale, dintre care, doar pe acelaşi bulevard erau anunţate 5 proiecte, reprezentate de reputaţi jucători internaţionali din domeniu. Datorită determinării şi consistenţei progresului nostru în dezvoltarea proiectului, suntem primii care am reuşit lansarea acestuia. Prin dimensiunea şi complexitatea Atrium Center, raportate la piaţa căreia i se adresează, suntem convinşi că în următorii 5-7 ani vom rămâne singurul mall din Arad” – Michael Israeli, managing partner Atrium Centers.

Cifre şi fapte:
- Începerea construcţiei: August 2008
- Suprafaţa totală construită: 68.000 de metri pătraţi (incluzând un parking de peste 1000 de locuri)
- Suprafaţa închiriabilă: 30.000 de metri pătraţi
- Chiriaşi-cheie: C&A, New Yorker, LC Waikiki, Reserved, Kenvelo, Deichman, House of Art, Leonardo, Altex, Diverta, Hervis, Billa
- Cinema City, primul cinema multiplex din Arad se va deschide în luna august 2010
- 92% din suprafaţa închiriabilă este deja contractată
- Peste 95% din suprafaţa totală închiriabilă se estimează că va fi ocupată până la sfârşitul lui 2010
- Dintre chiriaşi: C&A, New Yorker, Deichmann, Jolidon, San Francisco Concept, Orsay, Office Shoes, Kenvelo, Diverta, Fox, Hervis, Leonardo, Sephora, Hosue of Art, Yves Rocher, Jeans Club, LC Waikiki, Premaman, Benvenuti, Gatta, Cozacone, Centrofarm, Motivi, Bigotti, Carturesti, Fanny Lux, Leonard Collection, Man Style, Pada Murre, Bigotti, Ginette, Adidas, Turabo, Pachiouli, Gold Fashion, Justins, Vlady’s, Be in Time, Splendor Mondex, IMAR etc.
- General Designer: Casiopea Group
- General Contractor: Arcadom Zrt.

Login Persoana fizica
Pentru a putea folosi serviciile de matrimoniale si sa postati anunturi trebuie sa va autentificati
Nume
Parola
Inregistrare
Web design Arad, Publicitate Arad
Revista AradCity
Revista AradCity
Lista firmelor din Romania
Parteneri media
KissFM
MagicFM
Evenimente
Arad Open Air Festival
Din 28/06
Toate evenimentele
Ferestre Zedra, Ferestre lemn stratificat
Rubio - Lubrifianti, uleiuri industriale
Tulcea
AiudOnline

Vestul.ro - Informatii si opinii despre istoria, cultura si traditiile Banatului Curs BNR ziare Catalog WEB

Termeni si Conditii de Utilizare : Parteneri : Resurse webmasteri : Publicitate prin AradCity : Contact : Trimite unui prieten : ListaFirme.ro
 Stiri Arad, Evenimente, Firme din Arad, Vand Cumpar Arad, Matrimoniale Arad, Distractie Arad, Party, Locuri de munca, Cazare Arad, Radio