Palatul Albert Szabó
1900 / Bulevarul Revoluţiei 92 / Monument Istoric

Palatul Albert Szabó de pe Bulevardul Revoluţiei numărul 92, un alt exemplu de schimbare a faţadei edificiului cu parter şi două etaje, care datează din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, dar al cărui proprietar, comerciant de sticlărie şi porţelanuri, furnizor al curţii regale şi imperiale, dorind noul, la începutul secolului al XX-lea comandă o spectaculoasă faţadă cu decor construit şi aplicat. Din păcate, după intervenţiile de după 1948, faţada îşi pierde atributele ce i-au dat grandoare şi prestanţă, fiind aplatizată, rămânând doar decorul aplicat în relief.

Istoric

Proprietarul Albert Szabó a fost un comerciant arădean de sticlărie şi porţelanuri, furnizor al curţii regale şi imperial. Dezvoltarea economică a Aradului din cea de doua jumătate a secolului al XIX-lea a creat problematica pentru așezarea de pe Mureș, a formării unui concept urbanistic, pe baza căruia să se asigure cadrul dezvoltării organismului urban. S-a recurs la modelul vienez, asemenea tuturor asezărilor aparținătoare imperiului austro-ungar.

Vechea cetate a Aradului a rămas tangențială extinderilor propuse. Un mare bulevard, a fost conceput printr-un ax major al circulațiilor carosabile si pietonale, care lega gara de centru.Din anul 1831, Aradul a devenit „oraș liber regesc”, fapt ce i-a conferit perspective de dezvoltare si înfrumusețare. Aradul și-a avut proprii meșteri și arhitecți, dar și proiectanți străini, care au ridicat clădiri în spiritul stilului 1900.

Pe fondul aspectelor social-politice, așezarea Aradului a cunoscut dezvoltarea urbanistică, la sfârșitul secolului al XIX-lea, împletindu-se cu fenomenul stilistic al Artei 1900, ca un mijloc de afiliere statelor Europei. În arhitectura arădeană 1900, principalele nume sonore de arhitecți sunt următorii: arh. Tabacovits Emil, Steiner József, Szántay Lajos, Fenyves Károly, Babocs István, Kövér Lajos, au realizat aspectul urbanistic si architectural integrat oraselor europene, orasele Banatului fiind atracŃii pentru vizitatori, cu edificii emblematice pentru localnici.

Planurile de amenajare a Aradului au împiedicat dezvoltarea haotică a urbei, devenind astfel un important centru economic, cu rol politic si militar în regiune. Orașul Arad s-a extins tangențial Cetății, urmând principiile compoziției urbanistice „Ringstrasse”, a unei mari axe (bulevard), lucru remarcat de istoricul Nicolae Iorga ca fiind asemeni unei bucăți din ringul vienez. Sfârsitul secolului al XIX-lea găseste orasul de pe râul Mures într-o efervescență comercială și culturală, care s-a răsfrânt asupra aspectului constructiv al orașului.

Arhitectură

În Aradul de la sfârșitul sec. al XIX-lea, clasa mijlocie cu o forţă economică în creştere s-a orientat către cele mai noi curente din Europa Centrală privind iniţiativele și conceptele arhitectonice urbane. Arhitecţi pregătiți în idiomul secession în centrele imperiului Austro-Ungar au construit pentru familiile întreprinzătorilor locali arădeni numeroase şi ambiţioase imobile de raport care marchează indubitabil, până astăzi, contextul urban în centrul acestor oraşe.

Secesiunea vieneză a fost o mișcare artistică apărută în 1897 la Viena. Mișcarea a reunit mai ales artiști plastici, pictori, graficieni și arhitecți, care s-au rupt de tradiția istoristă, dominantă în vremea respectivă în Europa și America de Nord, de unde numele de Secession.

Termenul de “secesiune”, o variantă germană a curentului “Art Nouveau” apărut în Europa la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, s-a aplicat în cercurile artistice tuturor eforturilor de desprindere din vechile tipare, căutându-se căi de combatere a sărăcirii și uniformizării comportate de standardele producției industriale.