Podul Traian din Arad, construit între 1910-1913, traversează râul Mureş asigurând legătura atât a traficului rutier cât şi a liniilor de tramvai, între centrul orașului şi cartierul Aradul Nou, respectiv între Calea Romanilor şi Calea Timişoarei.
Ridicarea Podului Traian a apărut inițial ca propunere din partea administrației arădene la începutul secolului XX. În decursul anului 1908 a fost acceptat un proiect al Societăţii de Căi Ferate din Austria. Planul architectural al acestui pod a fost schițat de către inginerul Robert Toth din Reșița, construcția desfășurându-se în perioada 1910 – 1913.
Majoritatea elementelor de structură a Podului au fost realizate la Reșița, în cadrul renumitei Fabrici de Poduri, între anii 1910-1912. Proba de greutate şi predarea oficială a podului s-a petrecut în data de 11 noiembrie 1910. Spre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, podul a fost dinamitat, dar structura nu a fost grav afectată, acesta fiind refăcut la câteva luni după încheierea războiului.
Podul a fost ridicat după un plan conceput de inginerul reşiţean Robert Toth (1857-1913), structura din fier fiind realizată în uzinele Fabricii de Poduri din Reşiţa – Kaiserliche und Königliche Privilegierte Österreichische Staatseisenbahngesellschafft – St.E.G.
Ornamentaţia podului prezintă multe elemente în stil secession. La o privire de ansamblu, structura podului pare a fi compusă din trei poduri suspendate unul după celălalt, datorită formelor curbe ale sistemului clasic de grinzi cu zăbrele cu articulații de tip Gerber. Prin urmare, podul are trei deschideri: cea centrală, de 85,30m, precum și două marginale egale, de câte 50,05 m.
Lungimea de 185,10 m a podului acoperă distanța dintre digurile ce mărginesc albia râului Mureș. Tablierele cu console acoperă deschiderile marginale ale podului și au console de 20 m lungime, în deschiderea centrală.
Lățimea părții carosabile, compusă din două benzi de circulație, câte una pe fiecare sens, este de 8,05 m. Lățimea podului (interax grinzi principale) este de 9,8 m. Pe latura exterioară a grinzilor principale sunt suspendate trotuare cu o lățime circulabilă de 1,5 m fiecare.
Deși de dimensiuni de două ori mai mici decât acesta, Podul Traian din Arad seamănă destul de bine cu celebrul pod al Libertății (fost Franz Joseph), care traversează Dunărea în Budapesta. În 1945 podul a avut același destin cu cel arădean, fiind dinamitat de germani, dar cu consecințe mult mai grave, mijlocul podului din Budapesta fiind pur și simplu distrus. N-a fost găsită o eventuală legătură directă între proiectanții celor două poduri.
Evident este faptul ca ambii au beneficiat de pregătire în școala de inginerie budapestană, marcată fiind de curentul european generat de Gustave Eiffel și de inginerii germani și austrieci. Robert Toth, proiectantul podului Traian, în urma absolvirii Liceului Piarist din Timișoara, și-a continuat studiile în cadrul Politehnicii din Budapesta.
Toth a urmat apoi un stagiu la căile ferate maghiare (Magyar Államvasutak), perioadă în care este foarte posibil să-l fi întâlnit pe János Feketeházy, proiectantul Podului Libertății din Budapesta.
