Biserica din interiorul Cetății Aradului a fost construită de către călugării franciscani ai „Ordinului Sfântul Francisc d’Assisi”, în jurul anilor 1750-1800. Ulterior, Cetatea a fost construită în jurul acestei biserici.
În decursului anilor 1763–1783, la Arad s-a construit una dintre cele mai moderne fortificaţii la vremea respectivă din partea estică a Imperiului Habsburgic. Aceasta a funcţionat până la desfiinţarea Monarhiei Austro-Ungariei (1918) ca punct strategic important al liniei de apărare sudice a regatului. Noua Cetate a Aradului, în conformitate cu planul imperial, trebuia să înlocuiască vechea cetate arădeană şi să corespundă din punct de vedere al tehnicii militare contemporane.
În noiembrie 1918, Cetatea a fost ocupată de trupele franceze și sârbe, iar din iulie 1919 este din nou preluată de Armata Română. După finalizarea Primul Rrăzboi Mondial, Cetatea, ca şi Aradul în ansamblul său, se înscriu în ampla mişcare pentru realizarea Statului Naţional Unitar Român. În interiorul Cetății se constituie Consiliul Militar, Gărzile Naţionale şi Consiliul Naţional Român. La 10 iunie 1919, în cetate intră prima unitate militară română – Regimentul 6 Vânători. În prezent, garnizoana din Cetatea Aradului este constituită într-un batalion mixt româno-ungar pentru menţinerea păcii, batalion devenit operaţional din anul 1999, până astăzi.
Biserica Franciscană din Cetatea Aradului a fost construită de călugării franciscani ai „Ordinului Sfântul Francisc d’Assisi” în anul 1705, ulterior cetatea fiind ridicată în jurul acestei biserici. Ultimii patru călugări dedicaţi Sfântului Ioan de Capistrano au locuit în Mănăstire până în jurul anului 1861, când aceasta a intrat, în mod exclusiv, sub auspiciile armatei, devenind spital militar. Acest spital al garnizoanei militare, a cărui clădire era atașată de zidurile Bisericii Franciscane, a funcționat aproape 150 de ani, chiar și în timpul ocupației sovietice.
Biserica franciscană se află în centrul Cetății Aradului, de-a lungul platoului de adunare și a fost ridicată odată cu cetatea, în jurul anilor 1750-1800. Stilul architectonic predominant este baroc. Pe fațada bisericii se pot distinge elemente cu pilaștri ornați cu capiteluri corintice. Ornamentația barocă poate fi observată chiar și la cele două intrări în clădirea mănăstirii.
Stilul arhitectural baroc este caracteristic secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea, ca un derivat al renașterii manieriste, evoluând ulterior în stilul rococo. Barocul a mai cunoscut o renaștere târzie la finele secolului al XIX-lea, în regiunea Banatului și Transilvaniei. În cadrul cetății, primul corp de clădiri sau „careul principal” are 85 de locuințe, șase cancelarii, o cameră pentru ordonanțe și altele. Al doilea corp de clădiri aparține bisericii franciscane și mănăstirii aferente. Mănăstirea este prevăzută cu 21 de încăperi, cancelarii și pivniță. Celelalte clădiri accesorii erau destinate unui spital de campanie cu o capacitate de 600 de paturi, unei băi și unei spălătorii cu aburi.
Călugării bisericii franciscane din cetatea arădeană făceau parte din „Ordinul Francisc d’Assisi”, dedicându-și activitatea monastică Sfântului Ioan de Capistrano. Francisc d’Assisi s-a născut la cca. 1181/1182 în orașul Assisi din Italia, în familia unui negustor de stofe scumpe. Prin activitatea sa, a devenit unul dintre personajele cele mai proeminente ale anilor 1000 d.Hr. Ultimii patru călugări dedicaţi Sfântului Ioan de Capistrano au locuit în mănăstirea din cetatea arădeană până în anul 1861.
Francisc d’Assisi a fost principalul întemeietor al Ordinului Fraților Minoriți, un ordin călugăresc cunoscut sub numele de Ordinul Franciscanilor. Sfântul Ioan de Capistrano a trăit între anii 1386 și 1456. Este cunoscut ca fiind un călugar și teolog franciscan. Biserica Catolică îl prăznuiește în fiecare an pe 23 octombrie.
