Iniţial clădirea a găzduit Școala Română de Fete din Arad. Clădirea cu trei nivele a fost finalizată în decursul anilor 1912-1913. Edificiul poartă elemente de arhitectură combinate ale stilului tradiţional românesc cu stilul brâncovenesc. Pe teritoriul municipiului Arad a fost prima instituţie publică ridicată în acest stil arhitectural. Astăzi clădirea adăpostește secția TBC a Spitalului Clinic Municipal Arad.
În anul 1909 a fost demarată o acţiune de strângere de fonduri, intens mediatizată în ziarele locale. Din totalul fondurilor strânse, 60.000 coroane de aur proveneau din partea Eparhiei ortodoxe şi 32.000 coroane din partea Băncii arădene Victoria. Bineînțeles, aceste sume erau destul de insuficiente scopului propus.
Datorită contactelor pe care le avea mitropolitul Ioan Moețianu – fost episcop al Aradului – s-a luat legătura cu un remarcabil filantrop basarabean Vasile Stroescu. Generosul filantrop a sprijinit iniţiativa arădenilor cu suma de 100.000 coroane.
Piatra de temelie a noului edificiu şcolar, situat lânga actuala reședință a Episcopiei Ortodoxe, s-a pus în data de 1 iulie, 1912. Ceremonia de sfinţire și binecuvântare a edificiului s-a petrecut în data de 25 august, 1913.
Printre numeroşii invitaţi de seamă s-au aflat vicepreşedintele Camerei Deputaţilor de atunci, Mihai Săulescu cu soţia; vicepreşedintele “Societăţii doamnelor ortodoxe din Bucureşti” şi bineînțeles, primarul Aradului Lajos Variassy.
La sfârşitul primului an şcolar (1913-1914) a izbucnit Marele Război, iar clădirea școlii a fost evacuată pentru a fi ocupată de către armata germană. După încheierea războiului şi a Unirii Transilvaniei cu România, s-au creat noi condiţii de dezvoltare culturală care în vremea regimului de oprimare naţională au fost refuzate românilor.
În august, 1919, se decide înfiinţarea Liceului de Fete din Arad (adică viitorul Liceu Elena Ghiba-Birta) în componenţa căruia a intrat şi Școala civilă de Fete. În decursul anului 1919 se produc o serie de schimbări, corpul didactic al Şcolii Civile de Fete a fost integrat în cel al Liceului de Stat nou înfiinţat.
În ceea ce priveşte clădirea Şcolii Civile de Fete, aceasta se menţine în continuare ca instituţie auxiliară a învătământului liceal, sub denumirea de ,,Internat Diecezan”, în care se asigură găzduire pentru elevele care studiază la liceu sau la alte şcoli de nivel mediu din Arad.
Spre sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial, unităţi ale armatei sovietice se instalează în Cetatea Aradului, loc în care funcţiona şi un spital militar românesc (Spitalul Regina Maria) care, potrivit ordinelor, a fost obligat să părăsească incinta Cetăţii, fiind instalat în clădirea Internatului Diecezan.
După finalizarea războiului, spitalul a fost desfiinţat iar în clădirea Internatului Diecezan a fost găzduită o colonie de copii şcolari din Grecia, evacuaţi din calea evenimentelor revoluţionare care au avut loc în această ţară.
După reorganizarea administrativă a României (desfiinţarea judeţelor şi înfiinţarea regiunilor) autorităţile noului regim comunist au instalat în clădirea internatului o şcoală inter-regională pentru pregătirea secretarilor sfaturilor populare, adică pe viitori notari.
În urma închiderii acestei şcoli de pregătire, în edificiul Internatului Diecezan a fost instalat spitalul T.B.C. ce funcţionează aici chiar și în prezent.
Proiectantul a combinat stilul tradiţional românesc cu stilul brâncovenesc născut în Ţara Românească la începutul secolului XVIII, pentru a concentra atenţia asupra trezirii conştiintei naţionale.
A fost prima instituţie publică ridicată în acest stil. În perioada interbelică, această clădire în stil românesc și brâncovenesc era cea mai frumoasă din aceste ţinuturi. În curte era amenajată o capelă frumoasă şi o sală de gimnastică iar în spatele lor era o imensă gradină de legume. Amenajările interioare au fost executate de o firmă din Budapesta.
În această clădire, pe data de 15 noiembrie, 1918, Consiliul Naţional Central Român a decis convocarea Adunării Naţionale la Alba Iulia pentru unirea Transilvaniei cu România.
