Fabrica a fost fondată în anul 1851 de către Adolf Neuman, venit din Boemia. În urma unor incendii de proporţii, în anul 1884 a fost finalizată actuala clădire, cea mai modernă fabrică a vremii din sud-estul Europei. Alături a funcţionat şi o moară, precum şi o fermă de porci. Instalaţiile au rămas funcţionale timp de peste o sută de ani, fiind demontate abia după 1990. Fabrica şi moara au fost transformate în societate anonimă în 1922, ramânând în proprietatea familiei Neuman pâna la naţionalizarea din 1948.
Familia Neuman îşi are rădăcinile pe lângă Viena, iar în România au venit undeva în jurul anului 1850. Prima menţiune a familiei Neumann în istoria oraşului Arad este consemnată în anul 1851, atunci când fraţii Neumann apar ca proprietari ai fabricii de spirt şi drojdie, o mică fabrică, la vremea aceea, situată în partea nord-vestică a oraşului. Acest nucleu al viitoarei “Indagrara” a fost pus pe picioare de fraţii Neumann – trei la număr: Adolf, Eduard şi Daniel.
Fabrica era o societate anonimă pe acţiuni, având ca scop producerea şi comercializarea de băuturi alcoolice. La vremea respectiva, cladirea era una dintre cele mai moderne din sud-estul Europei. Alături de fabrica de spirt, a luat nastere şi cea de drojdie. În anul 1862 aceştia apar, conform arhivelor Primăriei Arădene, ca proprietari ai unei mori de aburi care măcina grâu, producând o făină de înaltă calitate, cerută atât pe piaţa internă cât şi pe cea externă, în Germania, Italia, Anglia, Belgia şi Olanda.
Întregul complex industrial al fraţilor Neumann era iluminat electric şi avea o reţea de apă curentă proprie, alimentată de la puţuri proprii ce serveau la procesul de producţie, la adăparea animalelor din propria fermă şi la stingerea incendiilor. Familia a fost compusa din fratii Adolf, Daniel si Samuila si urmasii lor Adolf junior, Alfred si Carol. Neuman Adolf, Daniel si Adolf junior au primit în anul 1913 titlul de baron. Semnificativ este faptul că pe vremea monarhiei austro – ungare, numai 27 de familii de origine evreiască au obținut acest titlu.
În anii 1930, cel mai în vârstă dintre cei trei frați, Carol a emigrat în Statele Unite, iar Alfred a rămas la Arad, având trei copii: Eduard, Francisc și Maria. Eduard a condus “Fabrica de spirt”, iar Francisc a preluat “Fabrica textilă”, înființată în 1909. Din 1935 Francisc a condus ambele fabrici pîna în anul 1948, când datorită directivelor noul regim politic averea familiei Neuman a intrat sub orânduirea statului (naționalizarea).
Baronul Neuman Francisc de Vegvar s-a născut la Arad, în 1910, a dat bacalaureatul la Liceul Romano – Catolic din Arad. Unchiul său, Carol (care a înființat de fapt Fabrica textilă în 1909), l-a trimis pentru studii în Anglia. Revenind în orașul Arad, a lucrat pentru o perioada de câțiva ani cot la cot cu cei mai buni maeștri din filatura și țesătorie. Numai după acest “stagiu“ unchiul lui Carol (care era un om foarte sever) i-a încredințat conducerea fabricii.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial, fabrica a mai functionat aproape 4 ani. Izolat oarecum de relatiile avute cu Europa de vest, baronul s-a orientat din ce în ce mai mult spre sport, înființând în anul 1945 asociația sportivă ITA,
În 1945 înființează ITA, cu 18 secții, dintre care cea mai importantă era cea de fotbal. Un an mai târziu construiește stadionul UTA, după modelul stadionului lui Arsenal, cel mai modern stadion din România la acea dată. Echipa de fotbal a câștigat de două ori titlul de campioană, fiind o formație de nivel european. Fapt mai puțin cunoscut, sau poate chiar uitat, pe lânga ITA, baronul a mai deținut o echipă de fotbal, auxiliară “Fabricii de spirt și drojdie – Indagrara”. Aceasta a activat însă doar în diviziile inferioare.
Odata cu instaurarea regimului comunist, averea sa a fost confiscată și naționalizată în 1948, iar el a fost obligat să părăsească țara. A plecat în Elveția, apoi în Austria, la Salzburg. În 1952 a emigrat în SUA , s-a căsătorit și ulterior s-a stabilit la New York. A murit în Florida unde în 1997 la vîrsta de 86 de ani, fără a se mai întoarce în țară și în orașul pe care l-a îndrăgit atât mult. A lăsat în urma sa doi copii (un fiu și o fiică). Din data de 27.09.2007 stadionul UTA, prin hotărârea Consiliului Local Municipal Arad, primește numele de “Stadionul Francisc Neuman”.