Ruinele Cetăţii Şoimoş (Solymos) se pot observa şi astăzi pe dealul “Cioaca Tăutului” la altitudinea de 129 metri, la o distanţă de 2 km Nord-Est de oraşul Lipova. Cetatea datează din secolele XIII-XV.
Informaţii documentare despre cetatea Şoimoş apar din anul 1278, menţionându-se că a fost ridicată în centrul unui cnezat românesc. Cetatea a fost construită către sfârşitul secolului al XIII-lea, de către o familie nobiliară. Istoricii presupun că ar fi vorba despre familia lui Paul, ban de Severin, ca a locuit aici între anii 1272-1275, şi care mai apoi o cedează fratelui său Nicolae, iar apoi nepotului său de frate, Posa, fiul lui Ioan, în anul 1278.
În decursul anilor 1440-1446, cetatea este reclădită din temelie de către domnitorul Iancu de Hunedoara. Lucrările de reconstrucţie sunt conduse de acelaşi iscusit meşter-arhitect care a realizat şi somptuoasa fortăreaţă de la Hunedoara.
În câţiva ani, 1509, cetatea Solymos cu întregul domeniu intră în posesia lui Gheorghe Hohenzollern de Brandenburg, care va supune unor rele tratamente ţăranii de pe noua sa moşie. Aceste ostilităţi din partea seniorului feudal se vor întrerupe când fortăreaţa este asediată în 1514 de răsculaţii români şi maghiari, conduşi de Gheorghe Doja. În urma unor scurte ciocniri militare, garnizoana cetăţii condusă de voievodul de Ciuci se răscoală împotriva oamenilor lui Gheorghe Hohenzollern şi se alătură răsculaţilor lui Doja.
În anul 1541, cetatea Şoimoş devine temporar reşedinţa principelui Transilvaniei.
În acest interval de timp, zidurile vor fi întărite şi redecorate în stilul Renaşterii, adăugându-i-se bastioanele externe.
În curtea interioară se văd până în prezent unele profile de piatră artistic sculptate, de la apartamentele princiare situate la etaj.
Între anii 1552-1699 cetatea va îndeplini un rol strategic în luptele de apărare a Ţărilor Române duse împotriva cotropitorilor turci, cetatea de aici fiind pierdută şi recucerită succesiv, pentru ca în perioada anilor 1599-1600 să se afle sub stăpânirea voievodului român Mihai Viteazul.
În secolul al XVIII-lea această fortăreaţă îşi pierde importanţa militară, iar în 1788 este părăsită de garnizoană, ajungând o ruină.
Cetatea cu ziduri înalte de peste nouă metri a fost ridicată pe un pisc stâncos, accesibil cu dificultate.
În decursul secolului al XV-lea, cetăţii i s-au adăugat majoritatea părţilor din curtea a doua şi elementele interioare de arhitectură. Spre deosebire de alte cetăţi din Transilvania, vechile sale porţi de acces sunt conservate cu cadrele lor gotice târzii.
Accesul în incintă se făcea dinspre latura de Sud-Vest, peste un pod aşezat pe trei piloni uriaşi de piatră, construiţi în cea mai abruptă râpă care ţinea şi loc de şanţ de apărare. Ultima porţiune a acestui pod de acces era mobilă.
Fiind apărată de zidurile sale înalte şi groase, cetatea este dominată de două turnuri de apărare, cel mai important fiind vechiul donjon (turn), dar şi turnul scund al porţii principale. Între ziduri au fost amplasate construcţiile rezidenţiale, dotate cu parter şi etaje, cu deschiderile principale către o curte interioară de aproape 800 de metri pătraţi.
În partea de nord a incintei au fost apartamentele princiare în care se spune că au locuit regina Isabela şi fiul ei, Ioan Sigismund.
În partea opusă, o veche cercetare a descoperit una dintre cele mai frumoase capele de cetăţi din aria noastră.
Din ultima perioadă a existenţei sale, spre nord-vest, pe latura exterioară a şanţurilor, se disting urmele unui uriaş bastion de artilerie ale cărui guri de foc controlau tot traficul de pe axa râului Mureş.
Există o legendă ce face referire la construcția cetății Șoimoș, alături de cetățile Șiria și Dezna. Se spune că cele trei cetăți au fost ridicate de trei surori avide de putere, ce voiau să se întreacă reciproc. Odată terminate, fortificațiile lor s-au prăbușit instantaneu, iar pedeapsa pentru sufletul hain al fetelor a fost să se transforme în șerpi albi, cu coroană de aur pe cap și o cheie de argint în gură.
Cetatea Şoimoş este şi astăzi un exemplu remarcabil pentru arhitectura medievală rezidenţială şi de apărare.
