Ruinele cetăţii medivale Şiria sunt situate la o distanţă de 2 km Est de localitatea Şiria, în vârful dealului ce domină drumul spre releul TV. Vechea cetate datează din secolul al XIII – lea.
În epoca medievală, de-a lungul căilor de comunicație ale vremii, au fost construite mai multe cetăți cu rol de apărare şi de supraveghere la distanțe cuprinse între 50 și 100 de kilometri. Aceste fortificaţii militare erau așezate în logica semnalării rapide a pericolului de la o cetate la alta. Ruinele acestor cetăți și fortificaţii medievale cu rol strategic există şi în prezent în câteva locuri din județul Arad. Cetățile de piatră de la Șoimoș, Şiria şi Dezna ale căror ruine se mai văd și astăzi, încă reuşesc să ne descopere crâmpeie din viața de odinioară, de acum patru, cinci sute de ani. În vârful unui deal de aproximativ 500 de metri, astăzi încă se pot observa ruinele cetății de piatră ale Șiriei, construită, în jurul secolului al XIII-lea.
Documentele vremii relevă faptul că în anul 1331 cetatea dispunea deja de o garnizoană condusă de un castelan. În zidăria porţiunilor vechi ale cetăţii, au fost folosite şi cărămizi romane, ştampilate cu semnul Legiunii a XIII-a Gemina.
Voievozii şi cnejii români aveau un rol conducător în această cetate, astfel că în anul 1440, istoria ne vorbeşte despre un voievod Ştefan din Şiria. În anii următori sunt menţionaţi voievozi din părţile locului precum: Arăneag, Cladova, Căpâlna, Ciuci, Crişul Alb, Hălmagiu şi Ribiţa.
În decursul anilor 1450-1500, cetatea Şiria s-a aflat sub stăpânirea voievodului Matei Corvin, aici fiind întemniţat şi unchiul său Mihail Sălăjanul.
Între anii 1461-1464, această cetate ajunge sub stăpânirea familiei Bathory, devenind în scurt timp un vestit pol al anarhiei feudale. Vâltoarea acestor răscoale s-a extins şi pe domeniile învecinate, precum în Lipova sau Covăsînţ în anul 1494.
În anul 1514 cetatea Şiriei este cucerită de ţăranii răsculaţi ai lui Gheorghe Doja, iar spre mijlocul secolului al XVI-lea, ea se va afla sub stăpânire otomană, fiind eliberată doar în 1595.
În intervalul anilor 1599-1600, în această fortăreaţă va staţiona garnizoana voievodului Mihai Viteazul, iar în anul 1607, din nefericire, va ajunge din nou sub stăpânirea turcilor până în anul 1693. Cetatea Şiriei se păstrează aproape intactă până în anul 1784, când va fi distrusă de trupele habsburgice, pentru a nu ajunge pe mâna ţăranilor răsculaţilor lui Horea, Cloşca şi Crişan.
Cetatea este situată pe o stâncă de formă neregulată, iar fragmentele de zid, rămășițele unui donjon şi curtea exterioară ale cărei ziduri, groase de peste un metru și cu o înălțime de peste trei metri, sunt aproape intacte până în prezent.
În fața cetății se întindea un șanț, care, odinioară, putea fi trecut pe un pod mobil, element întâlnit şi la celelalte cetăți medievale din acea vreme. Pe lângă piatră, în zidăria cetății, au fost folosite și cărămizi romane care poartă ștampila legiunii a XIII-a Gemina. Cetatea avea un rol de securizare militară a regiunii, dar și economic, fiindcă sub stăpânirea sa se aflau 110 sate.
Cetatea a fost ridicată în trei etape, prima după invazia tătară din 1241, apoi în timpul lui Ioan de Hunedoara, iar în a treia fază, în timpul stăpânirii familiei Báthory. A fost construită în stil romanic, iar donjonul avea în partea de sus creneluri, de unde putea fi supravegheată întreaga regiune.
O cunoscută legendă spune despre cetăţile din Şiria, Şoimoş şi Lipova că ar fi fost ridicate de către trei surori. Cele trei fecioare s-au întâlnit la Şiria. Prima a spus: ”Dacă mă ajută bunul Dumnezeu, cetatea mea va fi gata mâine.” A doua, pentru a nu fi mai prejos, a spus: ”Şi cetatea mea va fi gata tot mâine”. Cea de-a treia exclamă sfidător: ”Chiar dacă nu mă ajută bunul Dumnezeu, cetatea mea va fi gata mâine.” După ce meşterii au terminat construirea celor trei cetăţi, acestea s-au prăbuşit. Fecioarele se transformară în şerpi albi, fiecare purtând câte o coroană de aur pe cap şi o cheie de aur în gură. Astfel, ele apar în fiecare an, aşteptând eliberatorul care să le ia coroanele şi cheile, după care ele se vor transforma iarăşi în fecioare iar cetăţile vor reapare în toată splendoarea lor.
Tot despre Cetatea Şiria, există o altă legendă despre un uriaş care avusese trei fete. Datorită înălţimii lor, nici un fecior nu a vrut să le ia drept soţie. Uriaşul a avut un vis: se făcea că atunci când fetele vor construi o cetate, vor veni peţitorii. Uriaşul ordonă imediat construirea unei cetăţi cu trei turnuri, exact cum a avut în realitate Cetatea Şiriei. După terminarea construcţiei, un vultur se aşeză pe metereze şi grăi: ”Trei cavaleri vor veni să ceară mâna fetelor. Dar ai grijă, dacă în seara asta va cere cineva să-i deschizi poarta cetăţii, să nu îl laşi să intre pentru că este un om rău.” Sculat din somn, de bătăile în poarta cetăţii, uriaşul se trezi în faţa unei bande de hoţi care jefuiră cetatea. În ziua următoare au sosit cei trei cavaleri în armuri sclipitoare. Fecioarele le-au deschis poarta şi au plecat cu ei. Uriaşul se trezi singur şi lacrimile lui îndurerate înmuiară zidurile cetăţii care se prăbuşiseră în prăpastie.
Localitatea Şiria, este atestată documentar în anul 1169. Aflată la poalele munţilor Zărand, localitatea era în secolul al XIV-lea reşedinţă de cnezat. Mai târziu, între anii 1444 şi 1445, face parte dintr-un vast domeniu deţinut de voievodul Iancu de Hunedoara. Cetatea Şiria în limba maghiară se numeşte Villagos, iar în germană Hellburg, însemnând “Cetatea luminată”.
