Ruinele Cetăţii Dezna sunt situate pe dealul Ozoiu, aflat pe malul drept al râului Moneasa, la extremitatea de Nord-Est a satului Dezna. Cetatea datează din secolele XIII-XVII.
Fortificaţia este atestată documentar în anul 1318, însă importanţa cea mai mare înregistrând-o în decursul secolelor XVI-XVII, când făcea parte din sistemul de apărare a vestului Transilvaniei, mai ales după căderea, în 1566, a Cetăţii Ineului în mâna armatei turcilor.
Cucerită în anul 1574 şi recâştigată de ardeleni în 1596, Cetatea Dezna s-a aflat în perioada anilor 1599 şi 1601 în proprietatea lui Gaspar Kornis, un adept al domnitorului Mihai Viteazul.
Cetatea Dezna a dispărut ca fortificaţie în deceniile imediat următoare anului 1658 când a fost din nou cucerită de către invadatorii turci.
Cetatea Deznei este localizată pe dealul Ozoiu, înalt de aproximativ 400 de metri, iar accesul se face pe o serpentină. Aşezarea este una strategică, chiar în centrul unui fost cnezat românesc, dominând regiunea şi calea de acces spre inima Munţilor Codru-Moma.
Structura acestei fortificaţii conţine câteva elemente arhitecturale specifice perioadei Renaşterii, similare cetăţii de la Şoimoş. Ulterior au fost adăugate noi rânduri de ziduri pentru întărirea fortificaţiei în punctele considerate a fi vulnerabile.
Zidurile au fost ridicate din piatră de stâncă, apoi întărite cu piatră de râu şi cărămidă acoperită cu un mortar foarte rezistent la care s-a folosit varul de Agriş (Agrişul-Mare).
Localitatea Dezna este situată în depresiunea Ineu-Gurahonţ, la poalele Munţilor Codru-Moma, la confluenţa râului Moneasa cu râul Sebiş.
Legenda spune că în acea perioadă a secolului al XVI-lea, pădurile din zonă erau „pline ochi” de haiduci.
O legendă spune că turcii ar fi adunat aici un harem pentru un şef militar. Neputând scăpa, una din fetele care era creştină a reuşit să se furişeze până la depozitul cu pulbere căruia i-a dat foc. Cercetările recente nu exclud un sâmbure de adevăr al poveştii, anumite semne făcând posibilă distrugerea Cetăţii prin explozie.
