29.07.2026 ⋅ 0 comentarii
Casa de Asigurări de Sănătate Arad informează asigurații că a fost reluată tipărirea Cardurilor Europene de Asigurări Sociale de Sănătate.
Persoanele asigurate care urmează să călătorească într-un stat membru al UE sau al Spațiului Economic European, în Confederația Elvețiană sau în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord pot solicita cardul european.
Cardul este gratuit și permite accesul la serviciile medicale devenite necesare în timpul șederii temporare în statele membre, în aceleași condiții și la aceleași tarife aplicabile persoanelor asigurate în statul respectiv.
,,De o perioadă de timp, din considerente tehnice, cardul european în forma fizică cunoscută nu a putut fi emis, astfel că solicitanții au beneficiat de Certificatul Înlocuitor al cardului european. Acesta este un document prevăzut explicit în legislația europeană, care produce aceleași efecte juridice și deschide drepturi de asistență medicală în caz de urgență sau nevoie apărută pe perioada deplasării temporare.
Reluarea tipăririi, permite asiguraților să solicite și să primească cardul european în forma cunoscută, în formatul de plastic.
Se recomandă depunerea din timp a cererii pe adresa de e-mail www.cardeuropean.ro sau la ghișeul fizic la CAS Arad, blvd.Revoluției nr.45, pentru ca documentul să fie primit înaintea plecării.,, vă informează Angela Cosma, Director General al Casei de Asigurări de Sănătate Arad.
Ce trebuie știut:
Solicitați cardul european înainte de plecare și verificați condițiile de acordare a seviciilor medicale în statul în care călătoriți.
Sursa: Arq