29.07.2026 ⋅ 0 comentarii
Casa de Asigurări de Sănătate Arad a reluat tipărirea Cardurilor Europene de Asigurări Sociale de Sănătate. Asigurații pot solicita din nou documentul în forma fizică cunoscută, în format de plastic, gratuit.
Cardul european poate fi cerut de persoanele asigurate care urmează să călătorească într-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European, în Confederația Elvețiană ori în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Documentul permite accesul la serviciile medicale devenite necesare pe durata șederii temporare, în aceleași condiții și la aceleași tarife aplicabile persoanelor asigurate în statul respectiv.
Pentru o perioadă, din considerente tehnice, cardul european nu a putut fi emis în forma fizică, iar solicitanții au beneficiat de Certificatul Înlocuitor al cardului european, document prevăzut explicit în legislația europeană, care produce aceleași efecte juridice.
Cererea poate fi depusă pe adresa de e-mail www.cardeuropean.ro sau la ghișeul fizic al CAS Arad, de pe bulevardul Revoluției nr. 45. Cardul ajunge la solicitant în termen de 7 zile lucrătoare de la înregistrarea cererii în sistemul informatic și se eliberează doar persoanelor asigurate.
Documentul acoperă doar serviciile medicale devenite necesare pe durata șederii temporare. Nu acoperă tratamentele planificate în străinătate, serviciile medicale private, operațiunile de salvare sau costurile de repatriere. În anumite state și pentru anumite servicii poate fi necesară plata unei contribuții suplimentare, regulă aplicată și persoanelor asigurate în țara respectivă. Perioada de valabilitate diferă în funcție de vârstă: pentru copii, de la emiterea documentului până la împlinirea vârstei de 18 ani; peste 65 de ani, valabilitatea este de 10 ani; între 18 și 65 de ani, valabilitatea este de 2 ani.
„De o perioadă de timp, din considerente tehnice, cardul european în forma fizică cunoscută nu a putut fi emis, astfel că solicitanții au beneficiat de Certificatul Înlocuitor al cardului european. Acesta este un document prevăzut explicit în legislația europeană, care produce aceleași efecte juridice și deschide drepturi de asistență medicală în caz de urgență sau nevoie apărută pe perioada deplasării temporare. Reluarea tipăririi permite asiguraților să solicite și să primească cardul european în forma cunoscută, în formatul de plastic. Se recomandă depunerea din timp a cererii pentru ca documentul să fie primit înaintea plecării”, a declarat Angela Cosma, Director General al Casei de Asigurări de Sănătate Arad.
CAS Arad recomandă asiguraților să solicite cardul european înainte de plecare și să verifice condițiile de acordare a serviciilor medicale în statul în care călătoresc.
Sursa: TvArad