Din Arad Life Ultima oră
Arădeanca Maria Bun, propusă la titlul UNESCO de ''Tezaur uman viu''
Arădeanca Maria Bun, propusă la titlul UNESCO de ''Tezaur uman viu''
27/06/2020 ⋅ 0 comentarii

Arădeanca Maria Bun, ultima ţesătoare din judeţul Arad, va fi propusă de autorităţi pentru a fi declarată "Tezaur uman viu", un titlu onorific înfiinţat de UNESCO.

Maria Bun, din localitatea Şicula, ţese pe un război vechi de peste 150 de ani, iar costumele sale populare au căutare în toată lumea. Ajunsă la vârsta de 76 de ani se străduieşte să transmită meşteşugul noii generaţii, nepoata sa prinzând deja drag de acest meșteșug.

Tanti Maria a povestit, pentru Agerpres, că a deprins meşteşugul ţesutului pe când avea 11 ani, de la mama şi mătuşa sa, dar şi astăzi, după o viaţă întreagă, ea încă petrece aproape toată ziua în faţa războiului, unde combină firele şi culorile pentru a crea modele tradiţionale sau inedite.

"Pe când eram fată, toate casele aveau un război, pentru că oamenii îşi făceau singuri hainele sau cele de trebuinţă. Pe atunci, prin anii '50, nu găseai materiale, le luam pe cartelă de la magazin, aşa că ne făceam singuri firul din cânepă şi bumbac. Totul se făcea în casă, iar dacă nu aveai război, stăteai după vecine să-şi termine treaba şi te apucai tu, că altfel rămâneai fără haine sau fără zestre. Pe vremea aia, zestre însemnau şi sacii de făină. Erau foarte importanţi, că nu aveai cu ce să mergi la moară. Sacii pentru zestre îi făceam cu modele frumoase tradiţionale, ca şi costumele, era o mândrie să ai aşa ceva", a declarat ţesătoarea arădeancă.

Tanti Maria iubeşte atât de mult ceea ce face, încât adesea, după ce se aşează dimineaţa în faţa războiului, nici nu îşi dă seama cum a trecut ziua şi se trezeşte în miezul nopţii.

"E ca o transă, uit de toate. Sunt eu cu firele pe care le împletesc. Uit şi să mânănc. Mă trezesc brusc că e trecut de ora unu noaptea, iar dimineaţă o iau de la capăt. Îmi place tare mult, nu pot să explic ce simt când fac asta", spune arădeanca.

Pentru tot ce a realizat şi pentru faptul că se străduieşte să transmită mai departe tradiţiile, Centrul Cultural Judeţean face demersuri pentru ca Maria Bun să fie declarată "Tezaur uman viu". 

Este prima nominalizare a judeţului Arad pentru titlul onorific înfiinţat de UNESCO.

"Am pregătit dosarul pentru a-l depune la Ministerul Culturii, dar a intervenit pandemia şi nu s-a mai putut. Dacă în acest an nu se va concretiza, Maria Bun rămâne propunerea judeţului Arad şi pentru anul viitor. Ea este cea mai în vârstă, dar şi cea mai pricepută ţesătoare şi cusătoreasă de costume populare pe care o avem. Ţese la război şi azi aşa cum a învăţat când era o copilă. Ornamentează pânza cu bogate motive geometrice şi florale realizate în broderie plină. Este singura care mai cunoaşte vechea denumire locală a acestor motive (turteaua, prescura, podu, panjera, drumul şerpuit etc), fiind din acest punct de vedere un adevărat tezaur viu. Acesta este de altfel şi motivul pentru care Centrul Cultural Judeţean Arad a decis să îi trimită dosarul la Bucureşti, la Comisia naţională pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, pentru a i se recunoaşte oficial această calitate", a declarat etnologul Rodica Colta, conform aceleiași surse.

 

Foto: Marian Buga/Agerpres

 

 

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.