recem zilnic pe l?ngă ele. Nepăsători sau apăsaţi de problemele cotidiene. Prea puţin ne interesează cum arată, nu ne pasă sau uităm că ne reprezintă, că au fost şi sunt embleme ale Aradului. Nu ştim dacă putem folosi şi expresia ?vor fi?, pentru că perpetua lor degradare nu st?rneşte nici o reacţie. Ca să nu folosesc un termen mai dur, ?prăbuşirea lor?. Au fost ridicate ?ntr-o epocă ?n care oamenii tindeau spre ?nălţimi, la fel ca şi acum, dar ?ntr-un mod cu totul diferit. Care nu excludea frumosul, eleganţa, sentimentul, de ce nu, revelaţia. Regret enorm că nu i-am cunoscut pe cei care le-au proiectat, pe cei care le-au construit. Nici măcar nu ştiu dacă erau arădeni, dacă aveau legături cu acest oraş, purt?nd c?ndva patina civilizaţiei, a respectului şi a bunului gust. Ceea ce ei au ridicat c?ndva, acum se prăbuşeşte. E nu doar o prăbuşire exterioară, ci şi una interioară, colectivă, dar şi a fiecăruia dintre noi, ele nu devin doar răni pe faţa oraşului, ci o dovadă clară a faptului că dispare m?ndria de a aparţine acestui loc, acea legătură cu ?cetatea?, puterea de a te recunoaşte şi a recunoaşte că ?i aparţii. Se prăbuşesc ?n faţa ochilor noştri, dar şi sub privirile celor care nu reuşesc să ?nţeleagă de ce permitem acest lucru. Ar fi prea complicat să le explicăm. Oricum nu cred că ar ?nţelege. Poate ar trebui să retractez tot ceea ce am afirmat. Poate nu le putem admira, poate nu le vedem, pentru că de ani de zile privim doar ?n păm?nt. ?ncepem să uităm cum arată ele ?n bătaia soarelui, pentru că privim prea rar cerul şi norii, şi pentru noi nu mai există curcubeu. Atunci totul devine dureros de clar şi nu trebuie să ne mirăm că am uitat de mult de ?turnurile Aradului?.

Sursa: Informatia Aradului