Cazuri si necazuri
18.11.2006 ⋅ 0 comentarii
Scoală-te tu, ca să mă aşez eu!
Ani de zile - cel puţin ?n ultimii trei ani sau patru - Zona Liberă Curtici Arad a fost mereu lăudată at?t de către cei veniţi de la Bucureşti c?t şi de către conducerea locală. Explicaţia? Volumul mereu crescut de investiţii ca şi managementul performant, lucruri care au situat Zona Liberă Curtici Arad mai tot timpul pe locul unul sau doi ?ntre cele cinci zone libere similare din ţară.
Aşadar, ?n atare condiţii a părut cu at?t mai şocantă destituire a trei membri ai Consiliului de Administraţie ?n frunte cu directorul Pavel Mircea. Autorul acestei isprăvi: Consiliul judeţean, forul ierarhic superior.
Nu am nimic cu Mircea Pavel: nu suntem rude şi nu am - cum n-am avut niciodată - vreun niscaiva interes, dar nu am putut şi nu pot să nu fiu surprins de măsura luată de către Consiliul judeţean. Sau poate ea este justificată, dar atunci pentru ce acelaşi Consiliu judeţean nu zice nimic?! Respectiv, să spună ce a făcut fostul director ?mpreună cu ceilalţi doi membri ai C.A.: au furat, au dat cuiva ?n cap, au delapidat etc., etc., etc. Să ştim şi noi cum stăm. Sau mai bine zis, cum stau lucrurile la Zona Liberă Curtici Arad. Din păcate ?nsă, Consiliul judeţean a tăcut şi continuă să tacă şi, probabil, că aşa va face şi ?n continuare, ?n fond cine să-l tragă la răspundere?
N-am vrea să fim ?nţeleşi greşit. Nimeni nu zice că Mircea Pavel trebuia să iasă la pensie de la Zona Liberă Curtici Arad şi, mai ales, ca director. La urma urmelor oricine poate fi ?nlocuit, urmaşul său put?nd fi la fel de bun - dacă nu şi mai bun - dec?t ?fostul?, dar pentru că trăim - sau cel puţin aşa ne place să susţinem - ?ntr-o democraţie normal ar fi fost - nu? - să ni se spună şi nouă ce şi cum stau lucrurile la Zona Liberă Curtici Arad şi ?ndeosebi, pentru ce s-a luat măsura care s-a luat.
Frecţie la un picior de lemn?
Cartierul Ferentari din Bucureşti este unul căruia i s-a dus demult buhul ?n lume, astăzi dacă zici Ferentari zici totul despre promiscuitate, despre violenţă, despre insecuritate ş.m.d., Checheciul nostru fiind un adevărat rai ?n comparaţie cu amintitul cartier bucureştean. De aceea nu ştim pentru ce autorităţile s-au arătat at?t de mirate de tulburările de mai acum c?teva zile din Ferentari, această ?bombă cu ceas? fiind clar că odată şi odată va exploda.
Cum se cunoaşte, de data aceasta motivul ?oficial? a fost debranşarea de la curentul electric a 5 blocuri de locuinţe, dar el putea fi oricare altul, datorită mizeriei care domneşte ?n cartier, mizerie pe care autorităţile vremii au ignorat-o cu bună ştiinţă de ani şi ani de zile. Iar o primă sau imediată vină o poartă primarul P.S.D. Marian Vanghelie care spre a c?ştiga nişte voturi, ?n campania electorală a dispus branşarea la curent electric a acelor caricaturi de blocuri.
Evident că la tot circul care a urmat nu putea să lipsească şi Jiji Becali care, ca de obicei, spre a se da ?rotund? a promis plata celor 12 miliarde de lei c?t reprezintă factura de curent neplătită de nu ştiu c?ţi ani.
De fapt acelaşi lucru vroiau - şi vor - să-l facă şi autorităţile totul reprezent?nd un fel de frecţie la un picior de lemn, cum se zice şi care dincolo de caracterul său pur electoral va crea şi un precedent extrem de periculos de care se vor putea folosi şi alţii. Pentru că, să nu ne ascundem după deget, asemenea situaţii sunt cu zecile dacă nu cu sutele, ?n ţară, situaţii care se cer rezolvate cu totul altfel dec?t prin aruncarea unui ciolan mulţimii ?nfometate sau ?nglodate ?n datorii.
Ce vrea, totuşi, Stolojan?
Puterea. Dar Puterea doar ?n P.N.L. şi nu altundeva a declarat acum două seri Theodor Stolojan, el recunosc?nd pentru prima dată, deschis acest lucru. Şi, ?l credem, deşi dacă ar fi să ne luăm după Valeriu Stoica grupul lui Stolo ţinteşte, ?n aceeaşi măsură, şi funcţia de premier. Deci, totul sau nimic! Şi, probabil, că şi Stolojan g?ndeşte la fel doar că acesta, mai diplomat, n-a vrut să pară prea lacom de la ?nceput, aşa că a luat-o mai cătinel, cum zic moldovenii.
Apropo de grupul lui Stolojan. Tot acum două seri un aşa-zis analist politic care, de la o vreme, s-au ?nmulţit precum ciupercile după ploaie, lăuda sus şi tare pe Valeriu Stoica şi pe ?mezinul? Cristian Boureanu. Lăs?nd la o parte faptul că Valeriu Stoica nu prea are cu ce se cam lăuda - să ne reamintim că pe vremea c?nd el era preşedintele P.N.L. partidul avea ?n sondaje doar 7% (era ?n anul 2000), procent care doi ani mai t?rziu a scăzut la un catastrofic 5% (!), celălalt membru al grupului ?remarcat? de către ?analist?, Cristian Boureanu nu are nici cu at?t cu ce ieşi ?n faţă, dacă nu luăm ?n considerare o ?apreciere? din 2003 a lui Traian Băsescu care l-a făcut? beţiv!
Nu-i vorbă că şi Stolojan nu a scăpat de gura lui Băsescu care - ?n iulie 2000 - l-a caracterizat scurt drept un ?lacheu care face totul să devină prim-ministru? (al lui Ion Iliescu, n.n.). Ce ţi-e şi cu politica asta! Curios cum la doar c?ţiva ani distanţă acelaşi ?lacheu? a ajuns cel mai bun prieten al lui Băsescu, ba mai mult i-a cedat acestuia locul ??ncălzit? ?n cursa prezidenţială, spre a deveni ?n final consilier prezidenţial al celui ce l-a gratulat - ceva mai devreme - at?t de sugestiv?
Sursa: Informatia Aradului
Autor: Mircea Dorgoşan ⋅