Informatii

In amintirea eroilor martiri ai Revolutiei din decembrie 1989 de la Arad

22.12.2006 ⋅ 0 comentarii

Au trecut 17 ani de la Revoluţia din Decembrie 1989. Deşi au trecut at?ţia ani, o sumediene de răni ?ncă s?ngerează, multe dintre ele nu se vor mai putea cicatriza niciodată. Multe lucruri răm?n ?ncă necunoscute, anchetele parchetelor militare, comisiile de ancheta ale Parlamentului, organismele abilitate ale statului au ajuns la un punct ?mort?, nemaiput?nd afla cine au fost ?teroriştii?, care au tras cu s?nge rece ?n tineri, ?n civili, ?n manifestanţi! Este cunoscut, ?n schimb, bilanţul tragic al celor ?mpuşcaţi ?n Revoluţia din decembrie 1989. Au fost secerate de gloanţe 1.104 persoane, de toate v?rstele, ?n special, tineri. Dintre aceştia, 24 sunt arădeni, din care 19 au fost ?mpuşcaţi ?n Arad, 5 la Timişoara, Bucureşti şi Turda. Dintre tinerii care şi-au pierdut viaţa ?n Revoluţia de la Arad, 4 erau originari din alte localităţi ale ţării. Celor 1.104 decedaţi li se mai adaugă 3.352 de răniţi, ?ntre care 38 de arădeni. Cercet?nd evenimentele din decembrie 1989, de la Arad, cercetare materializată ?n cele două volume, apărute sub genericul ??ntrebătorul din Agora? (Vol. 1 ? 1999 şi vol. 2 - 2003), publicate cu sprijinul Guvernului Rom?niei, Consiliului Judeţean Arad, Asociaţiei 21 Decembrie a Revoluţionarilor din Arad, Fundaţiei Judeţene Arad a Revoluţionarilor din Decembrie 1989 şi ARUD ?89, am ajuns la concluzia că, ?n Arad, similar ca ?n celelalte mari oraşe ale Revoluţiei rom?ne, Timişoara, Bucureşti, Cluj, Sibiu, Braşov, Brăila, s-a desfăşurat o deosebit de virulentă diversiune psihologică, emiţ?ndu-se, după 22 decembrie ?89, din locuri neidentificate, informaţii false şi zvonuri, care au fost recepţionate at?t de membrii Frontului Salvării Naţionale, c?t şi de unităţile M.Ap.N. ?n mod concret, ?n municipiul Arad, au predominat zvonurile care vizau acţiuni teroriste ale securiştilor, ca şi cele care se refereau la o iminentă agresiune externă. Iată c?teva asemenea zvonuri false, menite să ducă la diversiunea psihologică, trăită de arădeni: Rom?nia urmează să fie atacată de Ungaria; este de aşteptat executarea unei ample acţiuni de desant aerian din direcţia Belgrad-Timişoara ?n zonele Arad, Marghita şi Salonta; o coloană de 30 autovehicule pline cu securişti vine de la Timişoara; aproximativ 30 de camioane cu securişti se găsesc deja ?n staţia PECO-Aradul Nou; un TIR plin cu securişti plecat din Oradea spre Arad; pe itinerariul P?ncota-Arad, dintr-un Mercedes argintiu, se aruncă bomboane otrăvite; ?n Timişoar sunt atacate familiile cadrelor militare, grădiniţele şi şcolile şi se iau ostateci etc. (?n vol. ?Adevăr despre decembri ?89 ? documente din arhivele armatei?, pag. 322). Din fericire, această puternică diversiune psihologică nu şi-a atins scopul. ?n municipiul Arad, armata a fost tot timpul alături de Revoluţia arădenilor, iar lucrătorii din cadrul securităţii, dezarmaţi de armată, au rămas, in zilele evenimentelor din decembrie 1989, la sediul Inspectoratului Judeţean. Fără sprijinul deschis al instituţiilor militare, soarta Revoluţiei putea fi alta. Fireşte, analiza evenimentelor, care au avut loc ?n acele zile dramatice, evidenţiază, ?n acţiunile armatei, două etape, complet distincte: 16-20 decembrie, c?nd unităţile militare s-au aflat alături de forţele menite să apere ordinea constituţională, inaugurată de Nicolae Ceauşescu, şi 21-30 decembrie, c?nd aceleaşi formaţiuni au fraternizat cu demonstranţii, iar apoi s-au retras in cazărmi, trec?nd ulterior la apărarea Revoluţiei. ?n acele momente, c?nd aproape toate structurile statale fuseseră demolate sau se dezintegraseră, Armata ţării a fost singura instituţie care şi-a păstrat unitatea şi coeziunea, care a rămas ?n slujba naţiunii rom?ne, servind interesele poporului. Implicarea armatei ?n sprijinul revoluţiei, după 22 decembrie 1989, a cunoscut dimensiuni cantitative şi calitative, care se impun a fi ?ncă cercetate cu toată atenţia şi responsabilitatea istorică necesară. Fără ?ndoială, Armata a trebuit să facă faţă provocărilor multiple informaţionale şi radioelectronice, care, pentru că nu fusese pregătită şi cărora nu le-a putut face faţă dec?t după ce a reuşit să se desprindă din abilul joc diversionist. P?nă atunci, trebuie să se recunoască, au fost multe erori, greşeli, at?t din partea comandanţilor, c?t şi executanţilor, unele av?nd consecinţe ireparabile. Bilanţul confruntărilor ce a avut loc ?n zilele revoluţiei indică, laconic, cum subliniam, 1.104 morţi şi 3.321 de răniţi. Din aceştia, 221 morţi şi, respectiv, 633 răniţi au fost militarii Armatei rom?ne. Acesta este preţul plătit de rom?ni pentru ?raţia de libertate? pe care au obţinut-o după Revoluţia din decembrie 1989. Iar ?n acest preţ, se află si jertfa Eroilor Aradului, lucru pe care l-am prezentat ?n volumul al doilea din ??ntrebătorul din Agora?. Am ?ncercat să sintetizez, prin uneltele ziaistului, momentele dramatice de ?ncleştare cu foc armat, ?n care şi-au pierdut viaţa Eroii Martiri ai Aradului, tineri absolut nevinovaţi, singura lor vină fiind aceea ? daca se poate spune aşa ? că au avut curajul să se ridice ?mpotriva dictaturii totalitariste, iar ?n viforniţa protestului lor au ajuns ?n bătatia gloanţelor ucigaşe, multe trase la ?nt?mplare din frică, din lipsă de comunicare inter-arme, din ignoranţă ori, pur şi simplu, ?n urma unor diversiuni murdare. ?ntocmai ca şi ?n primul volum ??ntrebătorul din Agora? (n.r. despre care, ?ntr-o prestigioasă revistă de cultură de peste hotare, s-a afirmat că este o carte absolut unică, zguduitoare din tot ceea ce s-a descris p?nă ?n prezent ?n provincie despre Revoluţia rom?nă din Decembrie ?89), cel de-al doilea se ?nscrie ca un document reportericesc comprehensiv, prin care am ?ncercat, prin vocea unor revoluţionari şi martori oculari, să pun la judecata istoriei cele mai dramatice ?ncleştări la care au participat tinerii manifestanţi. Să ne rugăm pentru Eroii Martiri ai Aradului din Decemnrie ?89 şi să le reconstituim amintirea, at?t c?t o mai putem face, prin mănunchiul de informaţii pe care am reuşit să le adunăm. SAFALERU ANDREI Născut la 19 mai 1970 ?n Arad, t?nărul Andrei Safaleru era muncitor la I.J.G.C.L. Arad. A fost ?mpuşcat ?n Arad, la Podul Decebal, ?n 23.12.1989, ora 02,45, cu 17 gloanţe ?n plăm?n, picior, inimă şi bazin. ?Am primit ordin de la şeful de Stat Major al gărzilor patriotice pe judeţ ? ?şi aminiteşte maistrul militar Gheorghe Dupţă ? să merg cu o maşină pentru a aduce muniţie la Primărie, de la cazarma U.M. Cetate. ?mpreună cu mine s-au urcat ?n maşină Ioan Micle, Ovidiu Păiuş şi Dănuţ Ciumedean. La filtrul din faţa Primăriei, c?nd a aflat unde mergem, Andrei Safaleru, un t?năr de 19 ani, s-a oferit să vină şi el. Iniţial n-am vrut să-l luăm. Dar a insistat mult şi, g?ndindu-mă că va trebui să ?ncărc?m multe lăzi cu muniţie, am acceptat. Mai ales că cei din cabină ?l cunoşteau. La podul de peste Mureş, ?n noaptea de 22/23 decembrie, ?n jurul orei 02,45, s-a tras o rafală asupra maşinii. Micle a spus că se trage asupra noastră din spate. Şoferul a adăugat că se trage din st?nga. O nouă rafală a cristalizat parbrizul. Maşina s-a lovit de un obstacol, cred că de parapetul de la pod, iar cabina s-a rabatat spre inainte. Cei trei care mă ?nsoţeau au căzut din cabină. Şoferul a strigat că i-au scos ochii. C?nd mi-am dat seama că pot merge, le-am spus: ?Haideţi la unitate!? Am făcut c?ţiva paşi şi mi-am dat seama că toţi ceilalţi erau răniţi. Cel mai grav, din nefericire, mortal, a fost lovit de gloanţe t?nărul Andrei Safaleru.? Atunci, şi acolo, s-a fr?nt ultimul zbor al unui condor. Scriem asta pentru că Andrei Sofaleru era pasionat de drumeţii pe plaiurile arădene şi ale ţării, particip?nd la ele ca membru al Cercului de turism ?Condorul?, care ?şi desfăşura activitatea pe l?ngă ?ntreprinderea de Ceasuri ?Victoria? din Arad. Iar un om ?ndrăgostit de munţi şi păduri, de ape şi v?lcele, trăieşte cel mai adesea sub aripa poeziei. Ca orice t?năr, Andrei scria poezii. A rămas ?n amintirea prietenilor şi colegilor, aşa cum l-au cunoscut: prietenos, sensibil, pasionat de lectură, visător şi dornic de a da examen, după terminarea liceului, la Facultatea de Teatru. ?n noaptea de 22/23 decembrie 1989 a fost ?mpuşcat, mortal, ?ntr-o misiune pentru Revoluţia din Arad. Calitate: Erou Martir. GRUBER GEZA Născut la 6 august 1963 ?n Arad, t?nărul Gruber Geza era de meserie cofetar. A fost ?mpuşcat ?n cap şi inimă ?n Primăria Arad, ?n 23.12. 1989, ora 18. Au rămas ?ndoliaţi soţia şi un copil de 5 luni, care n-a mai ajuns sa-i spună tată! ?O situaţie dramatică s-a iscat ?n data de 23 decembrie, c?nd, ?n Consiliu, a fost ?mpuşcat revoluţionarul Gruber Geza. Era unul dintre sutele de tineri care au stat ?n stradă, alături de mine ? ?şi aminteşte liderul Revoluţiei de la Arad, actorul Valentin Voicilă ? manifest?nd ?mpotriva dictaturii, pentru căderea lui Ceauşescu. ?n seara zilei de 23 decembrie, ?nainte de a fi ?mpuşcat, mi-a zis: ?Domnule Voicilă, trebuie să vă spun un lucru foarte important!? Din păcate, agitaţia din Consiliu din acel moment, nu ne-a permis să stăm de vorbă imediat, să avem un dialog intim. I-am spus: ?Bine, vorbim!?. ?nsă, din nefericire, nu am mai apucat să vorbim, deoarece el a fost, la scurt timp, ?mpuşcat ?n Consiliu! ?ntrebarea pe care mi-am pus-o at?t eu, c?t şi alţi revoluţionari, este următoarea: Ce s-a ?nt?mplat? Gruber se afla ?n fostul cabinet al primarului municipiului şi stătea ?n faţa unui geam, care dădea spre parcul din spatele Consiliului. ?n momentul ?n care şi-a aprins o ţigară, acesta a fost ?mpuşcat. Mi s-a spus că s-a tras din parc. Dar alte voci, din r?ndul revoluţionarilor, susţin că el a fost ?npuşcat din interiorul Consiliului şi nu din parc! Concluzia la care am ajuns ar fi aceea ca Gruber avea o anumită rezervă faţă de o serie de oameni, care au intrat o dată cu revoluţionarii din stradă ?n Consiliu! Şi nu este exclus să fi aflat ceva ?n legătură cu diversiunea care s-a pus la cale ?n acea noapte, c?nd s-a tras din toate părţile asupra Consiliului! Este o presupunere a mea, dar nu pot cunoaşte astăzi exact ceea ce, de fapt, ştia Gruber şi voia să ?mi spună mie.? Omul care a reparat ulterior caloriferu ?n Consiliu ? am stat de vorbă cu el şi la ?mplinirea unui an de la Revoluţia din decembrie 1989 ? mi-a spus: ?Domnule Voicilă, eu am reparat un calorifer ?n care s-a tras şi acolo a murit Geza!? Deci, ar putea exista o posibilitate să fi fost ?mpuşct din Consiliu şi nu din parcul din spatele Consiliului, dar, repet, ?n continuare a rămas să planeze o incertitudine aspura morţii acestui t?năr revoluţionar. Pentru mine, ?nsă, este foarte sigur că Gruber Geza deţinea o mulţime de informaţii importante, pe care a dorit să mi le spună şi nu a mai reuşit să o facă!? La autopsie s-a constatat că după ce a fost ?mpuşcat ?n cap, i s-a mai tras ?ncă un glonţ şi ?n inimă! Calitate: Erou Martir. DON RADU ADRIAN Născut la 9 martie 1946 ?n Arad, Don Radu Adrian era student la Facultatea de Construcţii din Bucureşti. A fost ?mpuşcat ?n carotidă ?n 21 decembrie ?89, ?n Piaţa Universităţii din Bucureşti, ?ntre orele 23-24. A fost dus la Spitalul Colţea, unde n-a mai putut fi salvat. Din mărturisirile mamei, Don Maria, Andrei avea talent la desen şi sculptură, astfel, după absolvirea liceului, ar fi dorit să dea examen la Facultatea de Arhitectură din Bucureşti. ?ntruc?t se intra foarte greu ?n acei ani la această facultate, s-a hotăr?t să dea admitere la Facultatea de Construcţii din Timişoara. ?n anul IV de facultate, s-a căsătorit cu Mihaela, studentă ?n Bucureşti, astfel că s-a transferat de la Timişoara la Facultatea de Construcţii din Bucureşti. ??n seara zlei de 19 decembrie, am vorbit cu el la telefon, urm?nd sa vină acasă, la Arad, cu soţia, de Crăciun. Cu prilejul acelei convorbiri, am ?nţeles că era ?nc?ntat de revoluţia ?ncepută la Timişoara, preciz?nd că, dacă s-ar afla printre timişoreni, ?n mod sigur s-ar fi aflat printre manifestanţi! După aceste cuvinte, convorbirea noastră s-a ?ntrerupt. ?n 21 decembrie, toată ziua s-a aflat printre manifestanţii din Piaţa Universităţii. La ora 22, am vorbit din nou cu Adrian la telefon. A fost ultima noastră convirbire, c?nd i-am cerut să vină acasă mai repede, ?nainte de Crăciun. Din nou convorbirea noastră telefonică s-a ?ntrerupt brusc, fără să mai primesc nici un răspuns. Am aflat ulterior că a plecat, din nou, ?n Piaţa Universităţii. Aici s-a numărat pritnre primii ?mpuşcaţi de terorişti ?ntre orele 23-24, a fost dus la Spitalul Colţea, unde n-a mai putut fi salvat.? LILE CRISTIAN OCTAVIAN Născut la 16 mai 1969, ?n Arad, Lile Cristian Octavian era militar ?n termen la U.M. 01926 Timişoara. A fost ?mpuşcat ?n cap ?n Timişoara, la Depozitul de medicamente de pe strada Pasteur, ?n 23/24.12.1989. Au rămas ?ndoliaţi părinţii şi fratele, care l-au iubit foarte mult. După absolvirea şcolii profesionale şi a treptei I a Liceului Economic din Arad, Lile Cristian Octavian şi-a continuat studiile la acelaşi liceu, la cursurile serale. La absolvirea liceului, a dat admitere la ASE Timişoara, dar nu a intrat. A fost ?ncadrat v?nzător la magazinul ?Ziridava? din Arad, fiind, totodată, şi manechin. ?n anul 1989, ?şi efectueză stagiul militar la U.M. 01926 Timişoara. Ultima permisie acasă, la părinţi, şi-a ?ncheiat-o pe data de 17 decembrie 1989, fiind condus la gară de tatăl său, care, ne mărturisea că, parcă a avut o presimţire ?n legătură cu băiatul său. ?n noaptea de 23-24 decembrie a intrat ?n gardă la punctul de apărare a unui depozit de medicamente din Timişoara. ?n cursul nopţii, depozitul a fost atacat de terorişti. Pe la ora 23, i s-au terminat gloanţele. S-a hotăr?t să meargă la oficiul farmaceutic din cadrul depozitului să-şi ia un alt ?ncărcător de la ofiţerul de serviciu. La colţul clădirii, un glonte l-a zg?riat sub ochiul drept, după cae s-a izbit de zid, de unde i-a intrat praf ?n ochi. La oficiu i-au spălat rana. După vreo jumătate de oră, a raportat ofiţerului de serviciu că iese din nou la punctul de pază, că nu-şi poate lăsa colegii singuri. Ofiţerul i-a ordonat să răm?nă ?năuntru, dar el nu a vrut. ?n cursul nopţii a fost ?mpuşcat ?n cap, fiind găsit ?n jurul orei 1,00. Calitate: Erou Martir. MADA MIHAI FLAVIUS Născut la 8 ianuarie 1971, ?n Arad, Mada Mihai Flavius era elev la Liceul industrial nr. 7 din Arad. A fost ?mpuşcat ?n faţa Băncii Naţionale din Arad, ?n 23.12.1989, ora 03, după ce, la ora 24, a dat ultimul telefon acasă mamei sale, rug?nd-o să nu se culce p?nă ce nu vine acasă. T?nărul elev n-a mai ajuns acasă, fiind găsit, după două zile, ?n 26 decembrie, ?n morga spitalului din Arad. Avea doar 18 ani, multe vise, mulţi prieteni şi o soră mai mică decăt el cu patru ani, la care ţinea foarte mult. Calitate: Erou Martir. BUGYI ROBERT Născut la 14 decembrie 1971, ?n Arad, Bugyi Robert a fost ?mpuşcat la Arad, ?n 24.12.1989, ora 3. A fost un t?năr blond, cu ochi albaştri, vesel, deşi necazurile l-au atins de timpuriu, fiind orfan de tată de la 14 ani, pierdere ce l-a marcat profund. Avea mulţi prieteni. Iubea sportul, muzica, natura, citea mult şi avea multe vise şi idei pentru viitor, toate curmate brusc, ?n noaptea ?n care a fost ?mpuşcat. Seara, ?nainte de-a fi ?mpuşcat, cu toată ?mpotrivirea mamei, a hotăr?t să meargă la Primărie, fapt ce i-a fost fatal. Mama l-a găsit abia după 5 zile, la spitalul Municipal Arad. I-a rămas ca amintire vocea ?nregistrată pe o casetă, pe care o ascultă din c?nd ?n c?nd, ?ndeosebi cu prilejul comemorărilor Eroilor Martiri din Decembrie 1989. Calitate: Erou Martir. SUCIU SORIN SĂNDEL Născut la 5 august 1969, ?n oraşul Lipova, Suciu Sorin Săndel era militar ?n termen la U.M. 01291 din Turda, tanchist. A fost ?mpuşcat la Turda, ?n 22.12. 1989, ora 14. De la v?rsta de 11 ani, după moartea mamei sale, a fost crescut de tatăl său, ajung?nd mai ?nt?i să termine o şcoală profesională ?n oraşul Lipova, intr?nd ?ncă de la v?rsta de 17 ani ?n producţie, la ?ntreprinderea ?Strungul? din localitate, după care se ?nscrie la Liceul seral din acelaşi oraş, av?nd multă dragoste pentru carte. Este ?nmorm?ntat ?n Cimitirul Eroilor Şcolii de Subofiţeri din Radna, căzuţi ?n luptele de apărare a gliei străbune, din septembrie ?44, de la Păuliş. Calitate: Erou Martir. RĂNOIU GELU IUSTINIAN Născut la 19 septembrie 1966, la Gurahonţ, militar la U.M. 01046 Bucureşti, Rănoiu Gelu Iustinian a fost ?mpuşcat ?n Bucureşti, ?n timp ce se afla cu echipajul tancului său ?n dispozitiv de luptă ?n faţa M.Ap.N. Ieşind din tanc ca să manevreze mitraliera, un glonţ, tras de la fereastra blocului din apropiere, i-a fost fatal. Era ?n 24.12. 1989, ora 14. Sublocotenentul postmortem erou a lăsat ?n urma sa o mamă ?n veci ?ndurerată. A fost ?nmorm?ntat ?n cimitirul de la poalele satului Gurahonţ. Calitate: Erou Martir. *** Cu toate demersurile noastre reportericeşti, răscolind arhivele existente şi apel?nd, ?ndeosebi, la mărturiile celor implicaţi direct ?n timpul confruntărilor revoluţionare din decembrie 1989, de la Arad, există ?ncă multe neclarităţi ?n legătură cu moartea celor 24 de Eroi martiri ai Aradului, o serie de momente confuze şi ambiguităţi, care nu pot fi elucidate. Dar, ceea ce devine şi mai trist, este aplatizarea memoriei colective a oraşului, uitarea neiertătoare şi chiar unele denigrări la adresa celor care au fost ?mpuşcaţi, cum precizam deja, din ignoranţă, din greşeală, din lipsă de comunicare inter-arme, ori ?n urma unor diversiuni murdare, condamnabile. ?ncheiem această evocare a Eroilor martiri ai Revoluţiei din Decembrie 1989 de la Arad, consemn?nd şi numele celorlaţi căzuţi, aşa cum sunt ei ?ncrustaţi pe obeliscul din faţa Palatului Administrativ, ?n aminitirea lor veşnică: LUCACI OCTAVIAN IOAN ? Data naşterii: 11.06.1952. Locul naşterii: Arad. Profesia: Maistru la IMU Arad. Starea civilă: Căsătorit, o fată şi un băiat. Data morţii: 23 decembrie 1989, ora 1:30. Cauza morţii: ?mpuşcat ?n inimă. Locul morţii: Arad, zona PTTR. Calitate: Erou Martir. CRIŞAN AUREL ? Data naşterii: 28.05.1951. Locul naşterii: Arad. Profesia: Electrician la CPL Arad. Starea civilă: Căsătorit, un băiat şi o fată. Data morţii: 23 decembrie 1989. Cauza morţii: ?mpuşcat ?n cap, iimă, g?t şi rinichi (şapte gloanţe). Locul morţii: Arad, ?n spatele primăriei Arad. Calitate: Erou Martir. CLEPE IOAN GHEORGHE ? Data naşterii: 24.05.1961. Locul naşterii: Arad. Profesia: Plutonier MI, sublocotenent post-mortem. Starea civilă: Căsătorit, o fată. Data morţii: 24 decembrie 1989. Cauza morţii: ?mpuşcat. Locul morţii: Arad, Calea Aurel Vlaicu, Staţia Făt-Frumos. Vinovaţi: Focul s-a tras dintr-o Dacia 1300. Calitate: Erou Martir. HARTMANN MARIN ALFRED ? Data naşterii: 03.01.1971. Locul naşterii: Arad. Profesia: Muncitor la IMU Arad. Starea civilă: Căsătorit. Data morţii: 24 decembrie 1989, ora 3:00. Cauza morţii: ?mpuşcat ?n cap. Locul morţii: Arad, zona Primăriei Arad. Calitate: Erou Martir. DUMA PAVEL ? Data naşterii: 10.06.1957. Locul naşterii: Arad. Profesia: Locotenent major ?n Miliţia Arad, căpitan post-mortem. Starea civilă: Căsătorit, doi băieţi. Data morţii: 24 decembrie 1989, ora 3:30. Cauza morţii: ?mpuşcat. Locul morţii: Arad, Calea Dimitrov, ?ntr-un ABI. Vinovaţi: S-a tras dintr-un TAB al UM 01380 Arad. Calitate: Erou Martir. LUKACS ZOLTAN ŞTEFAN ? Data naşterii: 26.02.1958. Locul naşterii: Arad. Profesia: Muncitor la SERE Arad. Starea civilă: Căsătorit, un băiat. Data morţii: 23 decembrie 1989, ora 16:00. Cauza morţii: ?mpuşcat ?n frunte. Locul morţii: Arad, ?n faţa Băncii Naţionale. Calitate: Erou Martir. CRIŞAN VASILE ? Data naşterii: 26.10.1947. Locul naşterii: Arad. Profesia: Muncitor la AGROCOOP. Starea civilă: Căsătorit, un băiat şi o fată. Data morţii: 24 decembrie 1989, ora 12:00. Cauza morţii: ?mpuşcat. Locul morţii: ?n spatele Primăriei Arad, pe digul Mureş. Calitate: Erou Martir. COJOCARU LADISLAU ? Data naşterii: 02.11.1954. Locul naşterii: Arad. Profesia: Muncitor IMU Arad. Starea civilă: Căsătorit, un băiat. Data morţii: 23 decembrie 1989, ora 18:00. Cauza morţii: ?mpuşcat. Locul morţii: Arad, ?n spatele Hotelului Parc. Calitate: Erou Martir. PUŞCĂU ADRIAN VICTOR ? Data naşterii: 1969. Locul naşterii: Oradea. Profesia: Militar ?n termen la UM 01380 Arad. Data morţii: 24 decembrie 1989, ora 3. Cauza morţii: ?mpuşcat ?n Arad. Locul morţii: Salvare. Calitate: Erou Martir. COSMA MARIUS ? Data naşterii: 1969. Locul naşterii: Oradea. Profesia: Militar ?n termen la UM 01380 Arad. Data morţii: 24 decembrie 1989, ora 13,30. Cauza morţii: ?mpuşcat ?n Arad. Calitate: Erou Martir. HERBEI CRISTIAN ? Data naşterii: 01.07.1971. Locul naşterii: Vărădia. Profesia: Militar ?n termen. Data morţii: 23 decembrie 1989. Cauza morţii: ?mpuşcat. Locul morţii: Otopeni. Calitate: Erou Martir. ALMER WERNER ? Data naşterii: 1969. Locul naşterii: Sibiu. Profesia: Militar ?n termen. Starea civilă: - Data morţii: 23 decembrie 1989. Cauza morţii: ?mpuşcat. Locul morţii: Arad. Calitate: Erou Martir. BUTE IOAN ? Data naşterii: 1966. Locul naşterii: Fălticeni. Profesia: Ofiţer de Miliţie. Data morţii: 23 decembrie 1989. Cauza morţii: ?mpuşcat. Locul morţii: Arad. Calitate: Erou Martir. DUMITRAŞCU COSTEL ? Data naşterii: 1969. Locul naşterii: Ineu. Profesia: Militar ?n termen. Data morţii: 23 decembrie 2989. Cauza morţii: ?mpuşcat. Locul morţii: Arad. Calitate: Erou Martir. NICOLCIOIU SORIN ? Data naşterii: 1970. Data morţii: 23 decembrie 1989. Cauza morţii: ?mpuşcat. Locul morţii: Arad. Calitate: Erou Martir. TOTH SANDOR ? Data naşterii: 1945. Locul naşterii: Ungaria. Profesia: şofer. Data morţii: 22 decembrie 1989. Cauza morţii: ?mpuşcat. Locul morţii: Arad, la Podul Decebal. Calitate: Erou Martir. *** Am prezentat aceste cr?mpeie, de neuitat, de istorie revoluţionară arădeană. Tabloul evenimentelor din decembrie 1989, de la Arad, este ?nsă mult prea complex. Cronica Revoluţiei am redat-o pe larg ?n cele două volume din ??ntrebătorul din Agora?. Un al treilea volum aşteaptă cam de mult timp finanţare. Acum, la ?mplinirea a 17 ani de la ieşirea Aradului ?n stradă, pentru a manifesta ?mpotriva dictaturii ceauşiste, să ne rugăm pentru cei 24 de Eroi martiri ai Revoluţiei din Decembrie ?89 de la Arad şi să le reconstituim amintirea, care să răm?nă veşnică ?n sufletele noastre. Dumnezeu să-i ocrotească pe arădeni!

Sursa: Informatia Aradului

Autor: Emil Şimăndan ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Informatia Aradului
fashiondays.ro