?Salariul minim ar trebui sa fie cel putin 500 de lei?
24.12.2006 ⋅ 0 comentarii
?n urma negocierilor sindicatelor, de la 1 ianuarie 2007, salariul minim pe economie va fi mai mare cu 60 de lei. S-a aprobat astfel o majorare de 18 procente, salariul minim major?ndu-se p?nă la 390 de lei. ?ntrebarea pe care le-am adresat-o arădenilor ?n sondajul nostru de astăzi a fost următoarea: ?Credeţi că acest salariu acoperă c?t de c?t nevoile minime ale oamenilor?? Iată ce ne-au răspuns oamenii cu care am stat de vorbă:
C. Petru, ceferist: ?Nu cred că această suma ne va ajunge! Este mult prea puţin comparativ cu preţurile at?t de ridicate la mai toate produsele. Vom fi la fel de săraci şi după integrare! Ar trebui să fie de cel puţin 200 de euro!?
Dema Mihaela, v?nzătoare: ?Nu sunt suficienţi aceşti bani, nu ne vom acoperi cheltuielile nici vorbă. Dacă va fi aşa ?nseamnă că nu vom simţi nici o schimbare. Măcar 500 de lei dacă am primi, poate ar fi ceva mai bine, deşi şi aceştia sunt puţini??
Ciumădan Mihai, pensionar: ?Bine?nţeles că aceşti bani nu vor acoperi nici cele mai minime cheltuieli ale rom?nilor. Mai ales pentru noi pensionarii, ne va fi foarte greu. Abia poate peste 10 ani de zile vom simţi şi noi ce ?nseamnă totuşi Uniunea! Dar, generaţia t?nără căci noi, bătr?nii nu vom mai apuca acele vremuri. După părerea mea, cel puţin 600 de lei ar trebui să fie salariul minim pentru un trai c?t de c?t decent!?
Simona C.: ?Sunt foarte puţini! Nici măcar nu se va simţi această majorare! Am avea nevoie de cel puţin 1000 de lei ca să spunem că ne putem acoperi cheltuielile lunare, să avem să ne cumpărăm m?ncare, şi să zici că ne mai răm?n ceva bani ?n buzunar!?
Măgulean Maria, pensionară: ?Ar trebui să se majoreze şi pensiile. Bine?nţeles că nu vor ajunge aceşti bani, sunt foarte puţini. Cel puţin 500 de lei ar trebui să ajungă salariul minim pe economie pentru un trai c?t de c?t decent. Asta este părerea mea.?
Rus Petrişor, t?mplar: ?Nu ştiu dacă ne vom putea acoperii cheltuielile lunare din aceşti bani. Nici vorbă. Ar trebui să se majoreze p?nă la cel puţin 700 de lei. Nu ştiu ce va fi cu noi şi de la anul, dar sunt foarte dezamăgit am impresia că integrarea aceasta nu ne va aduce nimic bun!?
Sursa: Informatia Aradului
Autor: A. Stoica, M. Mican ⋅