Informatii

Autoritatile locale citate din nou de DNA

30.01.2007 ⋅ 0 comentarii

Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, împreună cu viceprimarul Tiberiu Dekany şi alţi 34 de  funcţionari publici, au fost prezenţi ieri la Timişoara. Au fost chemaţi la Parchet de către DNA pentru  primirea actelor de sesizare privind vânzarea unui teren pe care se afla fosta fabrică de zahăr din municipiu. Primarul împreună cu viceprimaru şi o parte din consilieri au fost audiaţi ieri, ceilalţi urmând să fie chemaţi în cursul zilei de astăzi.   Primii doi nu au stat mai mult de 15 minute cu reprezentanţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. La ieşire edilul şef al Aradului a declarat: „Am fost chemat pentru a mă informa de ce sunt acuzat. Vineri vor avea loc audierile”. Timp de două zile aleşii locali  au primit învinuiri  sau au fost citaţi ca martori. Această citare vine după ce, în urmă cu două luni, consilierii locali arădeni, executivul Primăriei şi membrii comisiei de negociere pentru vânzarea terenului Fabricii de Zahăr către firma Elecon au fost citaţi să se prezinte pentru declaraţii la Arad, la sediul biroului teritorial DNA. Tiberiu Dekany al doilea chemat în faţa comisiei a declarat: „În momentul de faţă  nu a avut loc o audiere. Aceasta va fi spre sfârşitul săptămâni. Mi se pare firesc să aduc toate informaţiile. Nu am nici un interes. Nu am nimic de ascuns. Vreau să respect legea şi interesul cetăţeanului”. Consilierii locali şi-au susţinut aceleaşi declaraţi în faţa comisiei DNA ca şi la audierile de la Arad. „Am fost chemat din nou în calitate de martor. Părerea mea este aceiaşi ca şi cea de data trecută. Afacerea din punct de vedere a primăriei este legală”, declară Marius  Ozarchievici, consilier.  „De această dată am fost citat în calitate de martor, ci nu de făptuitor. Mi s-a citit declaraţia de la DNA Arad şi am fost întrebat dacă îmi menţin punctul de vedere şi dacă mai am ceva de adăugat. În ceea ce mă priveşte am menţinut aceleaşi declaraţi ”, declară Ionel Costin, consilier. La fel au fost citaţi şi ceilalţi consilieri care şi-au susţinut declaraţia de la Arad.  Următoarele audieri vor avea loc vineri.

Sursa: Informatia Aradului

Autor: Claudia Untaru ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Informatia Aradului
fashiondays.ro