Sport

Meciul de la Oradea privit cu reticenta

15.02.2007 ⋅ 0 comentarii

Alegerea stadionului din Oradea pentru disputarea partidei Steaua – UTA, din prima etapă a acestei primăveri, nu i-a încântat prea mult pe diriguitorii UTA-ei, care au declarat că ar fi preferat nocturna din Ghencea.
Aceştia sunt conştienţi că Steaua are foarte mulţi susţinători în oraşul de pe Crişul Repede, lucru declarat şi de conducătorii clubului FC Bihor, în timp ce UTA va fi primită mai mult ca sigur cu ostilitate. Şi asta din mai multe motive.
Cel mai important este animozitatea dintre suporteri, orădenii, în lipsa unui adversar tradiţional, dorind-o pe UTA în această postură, deşi privind dinspre Mureş, FC Bihor, cu excepţia meciurilor directe, nu le spune arădenilor absolut nimic. Asta în comparaţie cu rivalitatea dintre arădeni şi timişoreni, binecunoscută şi recunoscută.
Frustrarea orădenilor a stat se pare şi la baza incidentelor de la Debrecen, printre agresorii fanilor arădeni aflându-se după toate probabilităţile şi ceva urmaşi a lui Menumorut.
Ceea ce face ca meciul de la Oradea să devină o chestie „tripartită“, un motiv de îngrijorare şi pentru cei care trebuie să asigure ordinea şi protecţia celor prezenţi la meci, aici referindu-ne în special la arădeni.
Cu speranţa că episoade de genul „Poli“ sau „Debrecen“ sunt excluse.

Sursa: Informatia Aradului

Autor: F.C. ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Informatia Aradului
fashiondays.ro