Vom avea, totuşi, autostradă?
Despre autostrada Nădlac-Arad se discută din… era primitivă, vorba cuiva” de fapt, se discută de atât de mult timp încât oamenii au început să creadă că totul este numai o poveste…
Şi, totuşi, iată, că mai zilele trecute Guvernul a aprobat, în sfârşit, studiul de fezabilitate pentru autostrada Nădlac-Arad-Timişoara-Lugoj, studiu care mai trebuie să stea la Guvern pentru niscaiva semnături. Nu mult, ni s-a spus. Să sperăm. Urmează aprobarea proiectului tehnic, după care se poate trece la mult aşteptata organizare a licitaţiilor pentru desemnarea constructorului. Cine o fi, bietul acela om vedea. Biet în sensul că se va trezi pe cap cu un contract de câteva sute de milioane de euro, ceea ce nu-i chiar de colo, nu? De urmărit cine va fi câştigătorul, de unde vine şi ce hram poartă. Nu de alta, dar să nu ne trezim precum în alte cazuri că cel în cauză, în afară de un nume înregistrat într-o insulă de la capătul celălalt al Pământului, nu aduce nimic altceva: nici măcar o misterie sau un ţolştoc, totul, uneltele ca şi forţa de muncă fiind… autohtone!
În fine, despre asta vom mai vorbi, probabil, curând, pentru că aşa după cum am aflat – Guvernul a promis că lucrările vor începe încă din vara aceasta, autostrada – cel, puţin tronsonul Nădlac-Arad-Timişoara – urmând să fie gata în 2009. gata, adică, de dat în folosinţă.
Deşi în această privinţă avem unele îndoieli, ne abţinem, deocamdată. Până măcar vom vedea şi noi primul buldozer scurmând pământul pe lângă Pădurea Ceala pe lângă care va trece viitoare autostradă.
Ce umilitor!
Timp de mai multe zile televiziunile au prezentat unele secvenţe de coşmar de la Constanţa. Mai exact, de la cozile interminabile de la un magazin care distribuie ajutoare pentru cei săraci. Ajutoare însemnând 1 kg de ulei, un altul de zahăr, unul de făină şi un pui. Greu de crezut că în România anului 2007, an în care ne dăm mai mari că am intrat în Uniunea Europeană (!) să mai poţi vedea aşa ceva: oameni, cei mai mulţi pensionari, călcându-se în picioare la un rând format cu… o noapte înainte (!) pentru o plasă cu de-ale gurii ce nu ajung o săptămână!
Pentru orice om sănătos. Nu însă şi pentru un pensionar care în România a ajuns un fel de paria: bun doar pentru scos voturi în campaniile electorale sau pentru dispute politice la tot felul de tocşouri lălăite! Şi, unde aceeaşi politicieni pe care-i vedem de ani şi ani de zile promit tot de ani şi ani de zile că vor drege şi vor face nu ştiu ce pentru pensionari. Şi ce au făcut? Practic, nimic, pensiile în România fiind, de departe, cele mai mici din Europa fără ca acest lucru să deranjeze prea mult pe cineva dintre mai marii zilei începând cu Guvernul şi terminând cu Traian Băsescu!
O situaţie care, din păcate, nu ştiu cum şi când se va îndrepta. Pentru că nu are cine să lupte pentru îndreptarea ei. Pensionarii, pentru că sunt prea obosiţi şi fără putere, iar cei cocoţaţi în capul mesei au grija lor şi sporirii osânzii personale decât grija pensionarilor! De mirare atunci ceea ce s-a văzut la Constanţa – dar nu numai acolo -?
Unde eşti, Ţepeş, Doamne?
Greu de înţeles ce se întâmplă în ţara asta de la o vreme! Şi, unde, tocmai acolo şi între cei care ar trebui să fie un exemplu!
Iar ce exemplu dau, se vede în fiecare zi: preşedintele Traian Băsescu şi primul ministru spurcându-se şi săpându-se reciproc! Direct sau prin interpuşi: partide, blonde, comunicate, parlament şi mai nou, prin… referendumuri. Da, se pare că aceasta este ultima modă – dar, sigur nu cea din urmă! –Traian Băsescu încercând să se apere de umilirea la care era supus printr-un posibil referendum tot cu un… referendum! Nu contează că fiecare va costa câteva milioane de euro – în fond şi P.S.D., -ul şi Băsescu nu dau aceşti bani din buzunarul lor! – contează doar ca fiecare să iasă cât mai bine în ochii opiniei publice.
Sau cel puţin aşa cred ei – ei, însemnând Mircea Geoană, cel mai înfocat susţinător al demiterii preşedintelui Băsescu şi Traian Băsescu, cel care a contraatacat tot printr-un referendum. Un referendum pe care Băsescu îl vrea dacă nu mâine, atunci neapărat poimâine. Adică, luna viitoare. De ce atâta grabă, arde ceva, sunt mâine alegeri pentru a se schimba sistemul de vot trecându-se la cel uninominal? Evident că nu, alegerile urmând să aibă loc abia peste doi ani de zile! Şi, atunci pentru ce această nerăbdare, pentru ce trebuie bulversată o ţară întreagă, amânate alegerile pentru Parlamentul european (care fuseseră fixate la 13 mai), dat totul peste cap? Pentru ce?
Ca să nu mai vorbim de cele o mie şi una de probleme pe care trebuie să le rezolvăm şi care ne stau pe cap după ce am intrat în U.E. începând cu învăţarea modului de accesare a fondurilor europene (despre care doar discutăm fără a face ceva concret) şi terminând cu cunoaşterea şi aplicarea regulilor şi obligaţiilor noi ce revin deopotrivă ţăranului ca şi orăşeanului ca proaspeţi membrii U.E. Deci, probleme şi de lucru cât cuprinde! Or, în loc de toate acestea ce vedem: o luptă oarbă, o luptă a ambiţiilor dintre Băsescu şi Guvern, şi mai nou, dintre Băsescu şi Parlament, totul spre a dovedi cine este mai mare şi mai tare în ţara asta!
O luptă prostească din care nu va ieşi şi nu poate ieşi nimeni învingător, dar ce contează aceasta în faţa orgoliului şi a unor interese, probabil imense aflate în joc, chit că şi o parte şi cealaltă se spală pe mâini şi fac pe Maica Teresa?

Sursa: Informatia Aradului