Cetatenesti

Reduceri, reduceri dar si? noile colectii

17.02.2007 ⋅ 0 comentarii

Este din ce în ce mai clar! A venit deja primăvara. Dacă lăsăm de o parte data din calendar, căldura şi soarele din ultimele zile ne conving clipă de clipă că a venit primăvara. Dacă de tot sau doar aşa, ne amăgeşte, rămâne de văzut.
Cert este că parcă pentru a veni în sprijinul acestei constatări şi vitrinele magazinelor ne conving că noul sezon a venit. Alături de afişele deja puţin îngălbenite, parcă, prin care se anunţă celebrele reduceri de final de sezon, şi-au făcut apariţia deja şi altele, ceva mai strălucitoare, care anunţă, cum altfel, noul sezon.
Discutăm evident de cel de primăvară-vară 2007, despre noile colecţii pentru aceste anotimpuri. Aşa că cei care doresc să fie „ în tendinţe“, cum susţin personajele mai mult sau mai puţin de specialitate, e musai, musai să dea iama deja prin magazine.
Vitrinele de pe centru (şi nu numai) au început parcă să prindă ceva mai multă culoare, să fie mai vesele, în ton cu vremea de afară. Parcă şi auzi deja păsărelele cântând de pe sub streşini şi vezi mai gata copacii înverziţi!
Dar să revenim la subiectul acestui reportaj, adică apariţia noilor colecţii şi trenduri în materie de vestimentaţie. Ca de obicei, primele anunţate de ceea ce se poartă sunt doamnele şi domnişoarele, magazinele dedicate lor fiind primele care încearcă marea cu degetul. Comercianţii ne conving că în acest debut de nou sezon se poartă culorile tari, iar ca linie generală revine în forţă stilul anilor 80. desigur că împătimitele modei ştiu deja acest lucru, doar că începând din ultimele zile pot să şi facă cunoştinţă pe viu cu produsele.
În ceea ce priveşte preţurile, sunt şi ele pe măsură, adică asortate ultimului răcnet în materie. Astfel se pot achiziţiona deja bluziţe, cămăşi sau tricouri la preţuri care pornesc de la 400-500 de mii de lei (pardon 40-50 de lei), pantaloni de vară care pornesc de la 800 de mii sau rochiţe vaporoase şi colorate care bat uşor milionul (vechi).
În ceea ce priveşte moda masculina, aceasta pare ceva mai răbdătoare în a invada rafturile magazinelor. Sau poate doar domnii sunt ceva mai puţin interesaţi de noile colecţii. Aşa că în privinţa lor mai avem de aşteptat până să vedem cu ochii noştri ce se poartă.

Sursa: Informatia Aradului

Autor: Claudia Adjudeanu ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Informatia Aradului
fashiondays.ro