Sport

Vestul a revenit in All-Star Game

20.02.2007 ⋅ 0 comentarii

 După o pauză de doi ani, baschetbaliştii convocaţi în Conferinţa de Vest au reuşit să se impună în faţa celor din est în All-Star Game, scor 153 - 132. Partida s-a disputat duminică noaptea, la Las Vegas, fiind ediţia cu numărul 56 a All Star Game, meciul vedetelor din liga profesionistă nord-americană NBA.
Cel mai bun jucător al întâlnirii a fost desemnat jucătorul echipei Los Angeles Lakers, Kobe Bryant, cel care a reuşit să înscrie 31 de puncte. Şi al doilea coşgeter al meciului a fost din formaţia Vestului, este vorba despre Amare Stoudemire - 29 de puncte, în timp ce din formaţia Estului s-au remarcat LeBron James - 28 de puncte şi Dwight Howard - 20 de puncte.
Dwyane Wade a uimit la proba de îndemânare „Skills Challenge“, pentru a doua oara consecutiv, după ce l-a învins în finală pe Kobe Bryant, fiind primul jucător din istoria NBA care reuşeşte să câştige două sezoane la rând acest concurs. Concursul de slam-dunk a fost câştigat într-o manieră categorică de reprezentantul echipei Boston Celtics, Gerald Green. Acesta a reuşit singurul slam-dunk notat cu 50 de puncte (maximul posibil) din concurs şi l-a învins în finală pe campionul din 2006, Nate Robinson.                

Sursa: Informatia Aradului

Autor: M. Herţa ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Informatia Aradului
fashiondays.ro