Informatii
Gheorghe Funar cere parchetului sa-i aresteze pe participantii la Congresul UDMR
28.02.2007
⋅ 0 comentarii
Congresul UDMR care se va desfăşura vineri şi sâmbătă la Palatul Cultural va întruni 550 de delegaţi, conducerea naţională şi miniştrii UDMR, precum şi reprezentanţi ai partidelor politice din România, Ungaria şi PPE.
Lucrările congresului vor începe vineri la orele 14,00 cu prezentarea raportului politic de către preşedintele Marko Bela, iar sâmbătă maghiarii vor aduce modificări la statut şi vor alege noua conducere. Aşa după cum bine se ştie, la funcţia de preşedinte al UDMR şi-a depus candidatura doar Marko Bela.
În contrapondere cu desfăşurarea Congresului UDMR, Adrian Mureşan, prim vicepreşedinte al Organizaţiei de Tineret, la nivel naţional, ne-a declarat: „Nu pregătim nimic împotriva UDMR, iar dacă se va întâmpla manifestări ostile noi ne disociem de acestea încă de pe acum. Din punctul nostru de vedere UDMR este un ONG care se află la guvernare datorită unei conjuncturi nefericite”.
Marcel Grec, preşedintele Organizaţiei Municipale a PRM Arad, ne-a declarat că, PRM Arad va organiza, joi, un simpozion în sala 70 a Primăriei Arad, unde vor susţine lucrări senatorul Aurel Ardelean, academicianul Liviu Mărghitan, Bianca Negrilă, lect univ. dr. Eugen Gagea, prof univ. dr. Iulian Negrilă, prof. Doru Bogdan şi Viorica Leordean.
În schimb, senatorul Gheorghe Funar consideră că „congresul UDMR este o manifestare a unei simple organizaţii care doreşte destabilizarea României. Astfel, parchetul împreună cu poliţia şi jandarmii ar trebuie să acţioneze şi să-i aresteze pe cei care participă la o manifestare de destabilizare a României”.
Sursa:
Informatia Aradului
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Informatia Aradului