Politic
Conservatorii - nemultumiti
28.02.2007
⋅ 0 comentarii
Reprezentanţii Organizaţiei Municipale a Partidul Conservator s-au arătat extrem de nemulţumiţi de modul în care autorităţile locale efectuează lucrările edilitare. Mai exact este vorba despre demararea unor lucrări şi lăsarea lor de izbelişte pentru perioade mari de timp.
„Am primit numeroase semnale din partea locuitorilor unor cartiere ale Aradului, care reclamă faptul că, în urma unor lucrări efectuate la comanda municipalităţii, drumurile şi trotuarele nu au fost refăcute. Este cazul unor locuitori din cartierul Aurel Vlaicu, unde au fost efectuate lucrări la reţeaua de termoficare. Lucrările au fost finalizate, dar căile de acces nu au fost refăcute“ a declarat Gheorghe Ghilinţă, preşedintele organizaţiei. Acesta a mai adăugat că lăsarea de gropi neacoperite şi a unor mormane de noroi în calea cetăţenilor, le creează acestora importante inconveniente, în mod deosebit pe timp de iarnă.
În acest sens, conservatorii arădeni cer autorităţilor locale să supravegheze cu mai mare atenţie refacerea drumurilor şi trotuarelor, după finalizarea unor lucrări, precum şi coordonarea acestora astfel încât să nu se mai creeze situaţii în care o lucrare finalizată astăzi este spartă mâine de alţii.
„Dacă primarul şi echipa sa ar sta de vorbă cu oamenii din aceste zone, şi-ar da seama că astfel de lucruri îi nemulţumesc profund. Sunt multe zone al oraşului în care gropile care blochează drumuri şi trotuare sunt lăsate cu lunile nerefăcute” a mai precizat Ghilinţă.
Sursa:
Informatia Aradului
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Informatia Aradului