Informatii
4000 de euro pentru? identitati false
05.03.2007
⋅ 0 comentarii
Doi turci care intenţionau să ajungă ilegal în spaţiul Schengen au fost prinşi la PTF Nădlac de către poliţiştii de frontieră arădeni. Aceştia au prezentat la graniţă cărţi de identitate bulgăreşti falsificate, pe numele de Julian B., în vârstă de 29 de ani şi Kristian K., în vârstă de 27 de ani.
Pentru că au avut suspiciuni vizavi de autenticitatea documentelor prezentate poliţiştii de frontieră le-au verificat cu ajutorul aparaturii tehnice din dotare. Astfel, în urma cercetărilor, s-a constatat că acestea sunt falsificate prin radierea chimică a fotografiilor. Pe cărţile de identitate s-au aplicat folii autocolante pe care au fost scanate fotografiile persoanelor prezente în punctul de trecere a frontierei.
Asupra celor doi bărbaţi au mai fost descoperite două paşapoarte bulgăreşti cu aceleaşi date ca şi în cărţile de identitate prezentate la controlul de frontiera. În urma cercetărilor, poliţiştii de frontieră au constatat că şi paşapoartele au fost falsificate în acelaşi mod ca şi cărţile de identitate. Totodată, asupra celor doi au fost descoperite şi două paşapoarte şi două cărţi de identitate turceşti valabile.
Cei doi sunt cetăţeni turci. Huseyin S., în vârstă de 29 de ani şi Abdurrahman T., în vârstă de 25 de ani au intrat în tara prin P.T.F. Henri Coanda, în urmă cu câteva zile. Bărbaţii au declarat că documentele bulgăreşti le-au obţinut la Istambul, de la un conaţional, contra sumei de 2000 de euro bucata.
„Cetăţenii turci sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals privind identitatea, uz de fals şi tentativă de trecere ilegala a frontierei de stat. La finalizarea cercetărilor vor fi prezentaţi în faţa parchetului, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun”, ne-a informat comisarul Florin Oprişa – purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Arad.
De la începutul anului şi până acum, lucrătorii poliţiei de frontieră au identificat 14 cetăţeni turci care au prezentat la graniţă documente bulgăreşti falsificate.
Sursa:
Informatia Aradului
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Informatia Aradului