Toate grupurile sociale au ahtiat după un făcător de minuni, care, înfrângând legile fizice, să le „salveze”. Din ce să le salveze? Din mizerie, împilare sau frică. Messia spunea o vorbă şi lucrurile se schimbau prin minune. Messia punea mâna, sau privirea, şi totul decurgea altfel, în răspărul cauzalităţii. De-aceea, cei fără sălaş, fără patrie, fără libertate civică şi politică, bântuiţi de fantoşele răului mereu ameninţător, rătăcitori printr-o lume meşteră, în permanentă derivă, obosind să mai lupte, se uitau în zare după Messia. Messia strica jocul duşmanilor; el chema (mobiliza) către o luptă specială, cu motivaţii şi aprobări de sus, din cer, unde stătea, la computerul său ultra-performant, marele Dirijor şi Începător al lumii. Nimeni (sau prea puţini) au consimţit să admită că târâşul pe pământ e chiar fără noimă şi fără ocrotirea specială, nedirijat, întâmplător, expus la orice.
Toţi (sau aproape toţi) se doresc controlaţi de undeva, determinaţi în tot ce li se întâmplă, inventându-şi culpe morale ca să priceapă de ce o duc greu, şi ţinte transcendente ca să-şi justifice ignominiile. Când o duc prost, sau nu mai înţeleg mare lucru din ce se întâmplă, îşi fixează ochii şi sufletul spre apariţia lui Messia.
Cei mai asidui în aşteptarea lui Messia au fost desigur evreii în lunga lor robie neliniştită. Toţi proorocii evrei ţinteau spre un Messia iudeu, îl vesteau, dădeau detalii. El trebuia să rezolve ecuaţia evreească, să dea de pământ cu asupritorul. Dumnezeu însuşi, care priveghea cu deosebire pe evrei, îl anunţase, îl avea în vedere, ca mântuitor şi promotor vaşnic, cu forţe special, al acelei stirpe. Şi, în cele din urmă, apare un om care nu prea seamănă cu ce a vrut Dumnezeul evreesc, care are într-adevăr nişte forţe speciale, dar orientate cu totul altfel, nepreluând deloc mesajul programatic de răzbunare dorit de popor. El face câţiva adepţi, săvârşeşte câteva minuni, dar nu corespunde deloc tipologic cu ceea ce se aştepta de la el. Naşterea lui n-are o glorie, tinereţea lui nici o combativitate partizană, doctrina lui nici o dezdăunare. E de pe altă lume, complet invers decât se cerea. De mic, tetrarhul umblă să-l omoare; oamenii templului sunt scandalizaţi, doctrinele nu se potrivesc, masele nu-l agreează, îl fluieră, îi preferă un bandit. E clar că pentru îndelung-aşteptătorii iudei, nu e el! El rămâne până astăzi dizidentul, adversarul, trădătorul. Şi atunci Messia unde e, - el când vine?
Nici cei trei păstori iudei, oarecum apocrifi, n-au revelaţia a ceea ce va deveni Isus. Ei suferă, zice-se, iradiaţia lui mistică, dar cât? Iar cei trei prinţi orientali, îndrumaţi (zice-se) e cometă, îşi depun darul şi se întorc la ei, unde peste o vreme, ca arabi, îşi caută (şi găsesc) un al Messia, pe al lor. Şi budhiştii au Messia lor, şi şintoiştii. Şi orice trib umblă după un Messia, care, cu nişte proceduri cât de cât magice, să înlăture răul imanent şi să aducă binele transcendent. Unii îl aşteaptă în genunchi, alţii bătând din picioare, alţii stropind şi mânjindu-se cu sânge.
Noi, creştinii, am preluat mesajul de blândeţe din ideologia lui Hristos. Pentru noi el e Messia. A venit la alţii, anunţat de alţii, dar l-am preluat noi. După care doctrina lui practică a devenit curând motiv de supliciu, apoi de persecuţie, apoi de carnagiu. A devenit şi lăcomie, cezarism, crimă, holocaust, dar şi îmbuibare, desfrâu, nedreptate. Adică exact contrariul doctrinei iniţiale. Cristos a plecat demult dintre noi, viaţa noastră socială şi politică e acum total acristică, având câteva insuliţe de milă, fervoare şi pomană. Grosierii îmbogăţiţi mai dau la săraci, mai îngăduie, mai fraternizează (pentru voturi), dar „mântuire” generală nu se vede! Aşa că nevoia de Messia persistă, e singura persistentă. Cristos a fost, s-a dus nu se mai întoarce în candoarea lui dintâi. Cei ce-l aşteptă vor de la el, asemenea iudeilor, revanşă, îndreptăţire, reîntocmire socială, supremaţie individuală, sau măcar reparaţie pe vreun plan. Sau măcar nişte cârnaţi fripţi şi un pic de noroc în amor. Sau măcar bani e medicamente. Aparatul cristic merge din plin; duhul însă nu prea dă semne de întrerupere… Messia rămâne în zare. Sau în cer.

Sursa: Informatia Aradului