Administratie
Inainte cu o luna de deschiderea sezonului estival - Strandul a ramas in aer
30.03.2007
⋅ 0 comentarii
Cu toate că au existat voci care au susţinut proiectul de hotărâre privind preluarea în gestiune de către municipiul Arad a ştrandului Neptun, acesta a căzut la vot în şedinţa aleşilor locali ai municipiului desfăşurată ieri. Consilierilor din opoziţie care au fost împotriva preluării ştrandului de către primărie li s-au alăturat toţi consilierii PNL, nici unul dintre aceştia nefiind de acord cu proiectul de hotărâre supus la vot. Unul dintre motivele invocate de majoritatea consilierilor a fost că, în cazul în care s-ar face „tranzacţia” acum, lucrările de preluare a gestiunii nu s-ar finaliza până la începerea sezonului estival.
În sală a fost prezent şi preşedintele Asociaţiei Comercianţilor de la Ştrandul Neptun, Leontin Aslău, căruia i s-a acordat cuvântul: „Noi nu împiedicăm această hotărâre. Nici comercianţii de la Ştrandul Neptun şi nici proprietarii de căsuţe, în cazul în care lucrurile vor merge bine, pentru că noi suntem cei mai interesaţi ca ştrandul să se dezvolte. Însă totuşi, consider că nu este oportun ca, acum, când suntem aproape de deschiderea sezonului estival să se facă această preluare de gestiune, pentru că nu este timp.”
În urma votului, proiectul de hotărâre a căzut, urmând ca acesta va fi reintrodus pe ordinea de zi la sfârşitul sezonului.
Însă totuşi, consilierul Ovidiu Marian le-a cerut colegilor ca unul dintre aceştia să se hotărască să iniţieze un proiect la o următoare şedinţă de consiliu, pentru că, având în vedere că este în impas financiar, nu se mai poate aştepta până la sfârşitul sezonului estival.
Sursa:
Informatia Aradului
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Informatia Aradului