Istoria Paştelor începe din vremurile străvechi. Aproximativ 5 mii de ani în urmă triburile iudee sărbătoreau primăvara sărbătoarea fătării vitelor, apoi Paştele se sărbătorea la începutul secerişului, apoi - cu plecarea evreilor din Egipt. Creştinii, însă, i-au dat acesteia o altă interpretare, sărbătorind în aceasta zi învierea lui Hristos.
La primul sobor ecumenic a bisericilor creştine din Nicheia (anul 325) a fost decis ca Paştele creştin să se sărbătorească cu o săptămână mai târziu de cel evreiesc. Prin decizia aceluiaşi sobor, Pastele trebuia sărbătorit în prima duminica care vine după prima luna plină ce urmează  echinocţiului de primăvară. Aşadar, sărbătoarea „migrează“ în timp şi în fiecare an îşi schimbă data, începând cu 22 martie şi sfârşind cu 25 aprilie după stilul vechi.
Toată săptămâna ce precede această zi se numeşte Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor. In special se evidenţiază ultimele zile ale acestei săptămâni: Joia Mare - ziua curăţirii sufleteşti, primirii tainei sfinte, Vinerea Patimilor - ca încă o amintire despre suferinţele lui Iisus Hristos, Sâmbăta Mare - ziua tristeţii şi, în sfârşit, Luminoasa Înviere a lui Hristos.
În această zi în case se făcea curăţenie, totul se spală şi se curăţea. Era obişnuită afumarea caselor şi ocoalelor. Se consideră, ca fumul apară omul şi animalele de boală şi de necurat. Exista credinţa, că ouăle scoase în Joia cea Mare şi servite la Paşti, apără de suferinţe şi necaz, iar coaja ouălor, îngropată în pământul păşunilor, apără vitele de deochi şi de năpaste. Încă un obicei  era acela de a sfinţi sarea şi în noaptea Joii Mari şi a pune pe masa pâine cu sare.
Cele mai potrivite zile pentru coacerea cozonacilor se consideră Joia cea Mare şi Sâmbăta cea Mare. După tradiţie, pentru una din cele mai mari sărbători ale anului se cuvenea de pregătit o pâine deosebită, care ar putea reda duhul lui Hristos, învierea căruia o simbolizează.
Dacă ziua de joi este destinată cozonacului, vinerea mare este ziua în care se vopsesc ouăle. Ouăle simbolizează mormântul purtător de viaţă al Domnului nostru Iisus Hristos, care s-a deschis la Învierea Sa din morţi. De aceea, când sparg ouăle prin ciocnire, dar şi când se întâlnesc unii cu alţii, creştinii îşi spun: „Hristos a inviat! Adevarat a înviat!“. Culoarea roşie a ouălor simbolizează sângele lui Iisus care s-a scurs pe cruce pentru mântuirea lumii. Ciocnitul ouălor se face „cap“ la „cap“ şi „dos“ la „dos“. Exista credinţa că cei care ciocnesc se întâlnesc pe lumea cealaltă. Cel care sparge oul celuilalt are voie să i-l ia. Dacă acesta refuză, se spune ca îl va mânca pe lumea cealaltă stricat şi uns cu păcură. De asemenea, o altă practică a creştinului este aceea de a avea pe masa de Paşti miel. Mielul îl simbolizează pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, care S-a jertfit pentru păcatele lumii şi a murit pe cruce ca un miel nevinovat.
În ceea ce priveşte semnificaţia  religioasă a zilei de azi, Biserica susţine că azi se pomenesc sfintele şi mântuitoarele şi înfricoşătoarele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. În această zi nu se săvârşeşte Liturghia pentru că însuşi Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum; este vreme de post total, pentru că Mirele s-a luat de la noi. (Matei 9, 15). Se fac numai ceasurile împărăteşti care ne pun înainte nemărginita smerenie a Domnului, Crucea cea dătătoare de viaţă şi credinţa tâlharului. Seara săvârşim denia prohodului Domnului, care este ultima treaptă a tânguirii pentru Hristos, înainte de Învierea Sa. Se înconjoară de trei ori biserica cu Sfântul Epitaf – semn al celor trei zile petrecute în mormânt.

Sursa: Informatia Aradului