Primul colţ al ierbii atrage copiii ca un magnet în parcul amenajat special pentru ei. Aradul este unul dintre puţinele oraşe care se bucură de spaţii verzi, de farmecul Mureşului care îl străbate… Din păcate însă, chiar dacă natura şi cei care au amenajat oraşul acum zeci şi zeci de ani au „îmbrăcat” parcul atât de frumos, în ultimii ani nu s-a mai realizat mai nimic în amenajarea lor.
Iar aici ne referim în special la parcul copiilor. A existat o tentativă în anii trecuţi de „modernizare” a lui, în sensul că s-au mai amplasat nişte tobogane şi o groapă cu nisip. Au mai venit nişte voluntari străini care au început să vopsească leagănele … dar cam la atât s-a rezumat totul. Aceleaşi leagăne vechi de când lumea, care scârţâie din „toate încheieturile”, cu vopseaua scorojită sau chiar ştearsă. Nici un joc nou pentru cei mici, aceleaşi ţigănci care vând seminţe cu paharul sau mai nou, la punguliţe, aceeaşi „tarabă” mobilă cu vată pe băţ sau cu tot felul de chilipiruri…
Şi cu toate acestea, realizările sunt limitate, cel puţin din acest punct de vedere. „Păcat de parcurile astea… Sunt atât de frumoase, au fost atât de bine gândite atunci când s-au amenajat şi de ani de zile nu se mai face nimic. Parcul copiilor spre exemplu arată aproximativ la fel de când eram eu copil şi veneam aici cu părinţii. Aceleaşi leagăne care acum scârţâie de îţi ţiuie urechile…  Ba mai mult, vin şi adolescenţii care din teribilism bănuiesc, se urcă cu picioarele pe „hinte” şi le deteriorează”, susţine Mihaela o tânără mămică.
Pe o bancă, la umbra unui copac bătrân o surprindem pe o bătrânică legănând un cărucior. „Am grijă de nepoţica mea. Stăm la bloc şi sunt de principiul că un copil are nevoie de aer pentru a creşte sănătos. Ca şi o plantă, fără lumină, se ofileşte. Eu am crescut la ţară şi pe vremea noastră, micuţii nu erau atât de sensibili. Acum, una-două sunt răciţi. Şi de asta încerc pe cât posibil să stau mai mult cu Denisa în parc. E frumos, e plăcut, e linişte…Ar mai trebui parcă totuşi nişte investiţii. Sunt aceleaşi de când era fata mea mică.  Nu ştiu ce să spun, ar trebui să facă şi aleşii aceştia ai noştri mai mult, ar trebui să avem şi noi mai multă grijă de ceea ce ne înconjoară… Vă spun, cum vin zilnic cu micuţa aici, şi stau ore în şir observ multe, chiar fără să vreau. De tinerii care stau cu picioarele pe bănci şi care vorbesc cum vorbesc, nu mai spun nimic. Mă refer însă la mulţi dintre părinţii şi la bunicii care îşi duc copiii aici. Să îi vedeţi pe mulţi cum aruncă resturile de la dulciuri la întâmplare, prin iarbă…Ce să mai zic de chiştoacele de ţigări. Nu sunt absurdă, dar dacă tot vrem să ni-i educăm, să crească nişte oameni echilibraţi, cum să vadă tocmai la cei apropiaţi că fac asemenea lucruri?! Şi atunci, ne minunăm că atunci când cresc fac tot felul de lucruri care ne fac ruşine”, e de părere  tanti Ileana.

Sursa: Informatia Aradului