Informatii
Aradenii despre amenzile de garare ale TIR-urilor
28.04.2007
⋅ 0 comentarii
Consiliul Local va aplica de acum înainte amenzi drastice pentru gararea TIR-urilor în municipiu. Întrebarea pe care le-am adresat-o arădenilor în sondajul nostru de astăzi a fost următoarea: „Credeţi că aceste amenzi vor fi benefice traficului, se va rezolva prin acest mod problema TIR-urilor?” Iată care au fost răspunsurile trecătorilor intervievaţi:
Brad C., pensionar: „Pe de-o parte sunt bune aceste amenzi, însă pe de altă parte, nu. Circulaţia se va putea regla în alt mod, nu neapărat prin aceste amenzi de garare. Incluzându-se alte artere de circulaţie, cred că aceasta ar fi soluţia ideală.”
Anonim: „Pe mine unul nu mă interesează acest lucru. Nu au decât să treacă tot prin centrul oraşului cu TIR-urile căci nu sunt curios. Atâta timp cât pe mine personal nu mă afectează cu nimic, nu văd de ce ar trebui să mă preocupe acest subiect.”
Aurel Ilea, pensionar: „Problema aceasta de garare a TIR-urilor persistă de ceva vreme din câte ştiu. Nu cred că aceste amenzi drastice vor rezolva ceva. Să sperăm că da, deşi mă îndoiesc. Ar fi o lecţie de învăţare de minte pentru şoferi, însă mulţi o să ignore aceste amenzi…!”
Andrei H., electrician: „Scopul acestor amenzi nu este doar de fluidizare a traficului ci şi de încasare a unor bănuţi. Treaba este clară, aleşii noştri îşi doresc nişte venituri în plus, pe spatele nostru bineînţeles. Toţi din ţara asta vor doar să fure, în afară de Băsescu. Vreau să fie ales din nou!”
Cipoş Iosif, electronist: „Tot ce se face în ţara asta este abuziv. Aceşti guvernanţi nu fac altceva decât să distrugă şi să-şi umple propriile buzunare. Cu aceste amenzi eu cred că nu se va fluidiza circulaţia. În primul rând ar trebui să se rezolve problema parcărilor subterane care este o lucrare mare. Aradul este un oraş sufocat de maşini şi nu mai avem unde parca. La bugetul statului doar prin amenzi şi sperietori nu putem aduce fondurile la o sumă acceptabilă. Lumea e foarte săracă, de unde să mai plătească aceste amenzi?!”
Ciprian R., tâmplar: „Nu neapărat că se va reduce aglomeraţia. Părerea mea este că TIR-urile ar trebui să aibă o şosea specială, în afara oraşului. Iar şoselele din Arad ar trebui special amenajate pentru maşinile mici.”
Sursa:
Informatia Aradului
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Informatia Aradului