Informatii

Oferta educationala la Expo Arad International

07.05.2007 ⋅ 0 comentarii

Expo Arad Internaţional îşi deschide mâine porţiile  unui târg specializat de prezentare a ofertelor universitare, adresat elevilor din anii terminali de liceu. Târgul  Universitas ţine trei zile şi se află la cea de a doua ediţie.   Acesta a apărut pentru a satisface nevoia de informare corectă, completă şi egală vizând oferta educaţională care este de un real folos pentru învăţământul arădean. Organizatorii acestui târg declară că:  „Această manifestare doreşte să vină în sprijinul absolvenţilor claselor terminale de liceu, oferindu-le acestora posibilitatea de a se informa asupra ofertelor educaţionale existente pe piaţă, cât şi a universităţilor care au oportunitatea de a-şi prezenta ofertele de servicii academice pe care le pun la dispoziţia celor interesaţi prin pliante, afişe, oferta de şcolarizare, condiţii de admitere, condiţii de educare şi profesionalizare. Acest târg se desfăşoară în paralel cu Târgul Educaţional organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad” În cadrul târgului vor fi prezente universităţi din ţară şi străinătate. Printre cele din ţară amintim: Universitatea Politehnică din Timişoara, Universitatea de Medicină şi Farmacie Timişoara, Academia Militară din Bucureşti, Universitatea “Dimitrie Cantemir” Timişoara, Universitatea “ Vasile Goldiş” din Arad, din străinătate: Universitatea de ştiinţe din Ungaria” Szegedi Tudomanyegyetem” şi Universitatea din Nantes Franţa. De asemenea, cei interesaţi vor putea găsi oferte de burse pentru studii în străinătate prezentate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. În data de 9.05.2007 cu începere de la ora 12.30 până la ora 14.00 Ministerul Educaţiei şi Cercetării va susţine o prezentare în acest sens, mai multe detalii se pot obţine şi la standul acestora pe toată perioada târgului La acest târg  vor fi prezenţi şi reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Arad cu  un stand în cadrul căruia vor prezenta serviciile şi facilităţile oferite prin noi angajatorilor care încadrează elevi şi studenţi, facilităţile de care beneficiază absolvenţii instituţiilor de învăţământ la terminarea studiilor. „În cadrul standului  le vom prezenta tinerilor metode de întocmire a unui CV, a unei scrisori de intenţie, modalităţi de prezentare la un interviu în vederea angajării, precum şi job-urile sezoniere solicitate pe piaţa muncii din Arad, care acum sunt reglementate de noua lege care prevede încadrarea pe perioadă determinată a elevilor şi studenţilor”, declară Alexandra Lincar, inspector AJOFM Arad. În premieră la acest târg se lansează un Salon de carte. Vor fi prezente edituri cu o gamă variată de manuale pentru elevi şi studenţi. Intrarea în cadrul târgului este gratuită. Programul de vizitare este marţi, miercuri, joi:10.00-18.00. 

Sursa: Informatia Aradului

Autor: Claudia Untaru ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Informatia Aradului
fashiondays.ro