Informatii

Controale mixte in toate spitalele aradene!

19.05.2007 ⋅ 0 comentarii

Începând de luni, 21 mai a.c. toate spitalele din municipiu şi judeţ vor fi luate la puricat de către un comisie mixtă a Autorităţii de Sănătate Publică, respectiv a Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate.  Acţiunea se regăseşte într-o amplă campanie organizată la nivel naţional, din dispoziţia ministerului de resort. Pe lângă situaţia igienico-sanitară a unităţilor sanitare şi a calităţii serviciilor spitaliceşti se va urmări modul de derulare a programelor naţionale, precum cel de diabet zaharat şi alte boli de nutriţie, cel privind tratamentul bolnavilor cu afecţiuni oncologice şi programul naţional  transplant de ţesuturi, organe şi celule.
Aşadar, începând de luni, 21 mai, fiecărui spital în parte, începând cu Spitalul Clinic Judeţean Arad i se acordă o zi de verificări, până la mijlocul lunii iunie conducerea ASP trebuind să transmită ministerului un raport cu rezultatele verificărilor. Verificările solicitate de ministerul de resort vin la doar câteva zile de la încheierea unui alt şir de controale efectuate în toate unităţile spitaliceşti din judeţ, odată cu preluarea funcţii de conducere a Autorităţii de Sănătate Publică de către dr. Gabriela Ţârle. În contextul noilor dispoziţii primite de la Bucureşti, rezultatele controalelor anterioare nu au putut fi făcute publice, dr. Ţârle afirmând doar că Spitalul Clinic Judeţean Arad a fost sancţionat pentru nerespectarea unor norme de igienă.

Sursa: Informatia Aradului

Autor: M.M ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Informatia Aradului
fashiondays.ro