Sport

UTA a castigat derby-ul vestului

19.05.2007 ⋅ 0 comentarii

Au marcat: Hora (’27), Edson (’66) / Bucur (’50)
Arad, vineri, 18 mai, ora 16:30; stadion UTA, gazon excelent, spectatori 10.000.
UTA: Mîrne – Bălan, Balint, Chiriţă, Vasiljevici  – Hora (’87 Apostu)., C. Todea, Varga (’63 L. Todea), Simao - Simion, Edson (’90 1 Stojanovici). Rezerve: Tudor – Melinte, Rusu, Mihuţ.
Antrenor: Marius Lăcătuş.
Poli: Pantilimon - Rădoi, Scutaru, Luchin, Izvoranu – Matei (’46 Caramarin), Srhoj (’60 Poparadu), Alexa, Karamian – G. Bucur, Cristea (’76 Mansour). Rezerve: M. Popa – Grigorie, Omoduemuke, Emeghara.
Antrenor: Valentin Velcea.
Cartonaşe galbene: Chiriţă (’32), Edson (’35), Varga (’41), Simion (’78), C. Todea (’84) / Alexa (’29).
Cartonaş roşu: Stojanovici (’90 2).
Arbitri: Ionică Serea (Focşani) – Zoltan Szekely (Baia Mare) şi Ioan Onicaş (Zalău). Rezervă: Laurenţiu Danşa (Oradea).
Observatori federali: Alexandru Boc (Bucureşti) şi Marcel Lică (Constanţa).

UTA şi-a luat revanşa după înfrângerea nemeritată din toamnă de la Timişoara, atunci când echipa de la sudul judeţului nostru a beneficiat de aportul „cavalerului fluierului“, eliminându-l gratuit pe Simion după un sfert de oră. „Bătrâna Doamnă“ s-a impus pe merit, câştigând o partidă a orgoliilor şi a marii rivalităţi existente între cele două echipe, cluburi şi oraşe.
Într-o atmosferă de mare meci, galeria arădeană deschide partida cu un mesaj cât se poate de clar: „La Arad istoria nu se uită, se repetă“!
UTA îi lasă lui Bucur bucuria efemeră a unui gol înscris din ofsaid, în chiar minutul doi, după care partida se încinge. Alexa are o primă intervenţie tare, devenind „favoritul“ tribunei arădene. În minutul  5 şutul lui Vasiljevici de la 30 de metri cu pământul îi cauzează mai multe emoţii decât ar trebui lui Pantilimon, care respinge greu în corner. În minutul Alexa intră din nou cu talpa înainte, dar e iertat de Serea. Partida se joacă mai mult la centrul terenului, nici o echipă neriscând prea mult.
Prima ocazie cu adevărat periculoasă apare în minutul 25 când Todea şutează din prima de la 30 de metri, dar mingea loveşte bara de susţinere a plasei din dreapta porţii lui Pantilimon, rămas fără reacţie. Această fază nu face însă altceva decât să anunţe golul arădean, în minutul 27 Vasiljevici aruncă lung de la margine, Edson a prelungit cu capul, Pantilimon a respins până la Hora, care a înscris lejer în poarta goală, 1-0. Alexa primeşte binemeritatul cartonaş galben abia în minutul 28 pentru un fault dur, pentru ca peste 10 minute timişorenii să-şi arate „fair-play-ul“: Pantilimon îl accidentează pe Scutaru la o minge înaltă în careul polist, mingea ajunge la UTA, dar Serea opreşte jocul. Oaspeţii nu înapoiază balonul la reluare, pleacă pe contraatac, dar Matei trage slab pe lângă poartă.
Repriza se încheie cu timişorenii scăpând de cartonaş după faulturi dure sau tragere de tricou.
Repriza secundă începe cu Caramarin în locul lui Matei la Poli, după cinci minute restabilindu-se egalitatea: minge lungă pe stânga atacului timişorean, Bălan este depăşit mult prea uşor, Karamian centrează în faţa porţii, fundaşii centrali arădeni nu intervin, iar Bucur reia nestingherit în plasă, 1-1. Acelaşi Bucur are o acţiune periculoasă în minutul 54, îl întoarce pe Bălan dar centrează în braţele lui Mîrne. UTA revine destul de greu în atac,  Simion ratează o foarfecă de la 12 metri în minutul 64, dar golul vine peste alte două minute: Hora trece uşor de Izvoranu, centrează excelent pentru Edson, care reia cu capul în plasă din careul mic, 2-1.
În continuare se joacă îndârjit, dar fără ocazii de gol. Arădenii încasează cartonaş după cartonaş, în timp ce oaspeţii sunt iertaţi, Alexa meritând cu prisosinţă al doilea cartonaş galben. În ultimul minut de joc scorul putea deveni 3-1, însă Simao, singur la marginea careului mare, sutează cu piciorul drept peste poarta timişoreană.
Partida se încheie cu eliminarea lui Stojanovici, abia intrat în teren, acesta având o intrare mult prea tare asupra lui Izvoranu.
Însă ce mai contează, publicul arădean este în delir, UTA a învins pe Poli Timişoara, după o partidă în care s-a jucat mai mult cu inima şi sufletul. UTA a câştigat atât disputa din teren cât şi pe cea din tribună, iar în ceea ce priveşte disputa de pe stradă îi lăsăm acelui personaj caragialesc toată cupa cu venin de la Timişoara.

Declaraţii la finalul partidei

Valentin Velcea: „Am pierdut un meci pe care eu consider că l-am avut la discreţie. Am controlat jocul în multe momente, dar am pierdut datorită greşelilor. Şi nu greşeli de fotbalişti de primă ligă, ci de divizia C. Dar aşa e fotbalul, dacă greşeşti, te pedepseşte. Ir arbitrajul îl consider execrabil, fără să fac alte comentarii…
La acest scor ne pare rău că nu am obţinut măcar un egal, pentru că la 1-1 ne gândeam că ar fi păcat dacă nu am obţine victoria. Asta pentru că UTA a marcat două goluri dintr-o ocazie şi jumătate. Oricum s-a văzut că avem un lot mai valoros şi am făcut un joc colectiv mai bun, de aceea eu cred în continuare în această echipă. Recunosc că au contat şi absenţele, dar avem jucători tineri şi de viitor, iar eu sunt mulţumit de prestaţia lor.
Cineva m-a întrebat ce părere am de prestaţia lui Hora, în condiţiile în care el ar fi putut evolua acum la Timişoara. O repet, avem şi noi jucători tineri şi buni, la fel ca şi Hora, cu perspective frumoase.
Vreau să vă spun că doresc să continui la Poli, voi rămâne să colaborez cu cel care va fi numit antrenor. Vreau să acumulez cunoştinţe… “
Marius Lăcătuş: „Vreau să îi felicit pe jucătorii mei pentru felul în care au evoluat azi, pentru efortul depus. Este o victorie importantă, cunoscându-se marea rivalitate dintre UTA şi Poli, o victorie care şterge cu buretele multe din nereuşitele acestei primăveri. Acest rezultat ne dă încredere pentru viitor, el demonstrând că atunci când joacă cu ambiţie şi determinare, UTA poate învinge orice echipă.
Eu personal mă bucur foarte mult, pentru că nu aş fi dorit nimănui să fi fost în pielea mea, în ultimele luni. Acum însă pot să spun că a ieşit soarele şi pe strada mea.
Atmosfera a fost foarte frumoasă, suporterii au fost aşa cum ne aşteptam, adică extraordinari. Chiar dacă am făcut şi greşeli, cum a fost aceea de la golul primit.
Nu vreau să fac nominalizări, asta pentru că am fost întrebat de Hora. Încerc să introduc în echipă jucători tineri şi mă bucur când ei confirmă. Azi a evoluat şi Lucian Todea, va veni şi rândul celorlalţi.
Simion, chiar dacă nu  marcat, a făcut o mare risipă de efort, iar Edson, la calităţile pe care le are, dacă va reuşi să se pună la punct fizic şi mintal, va fi unul dintre cei mai buni atacanţi din România.
Nu comentez arbitrajul, iar dacă Vali Velcea a spus că UTA a marcat două goluri dintr-o ocazie şi jumătate, înseamnă că Poli a dat golul dintr-un sfert de ocazie.
M-aţi întrebat cum vom aborda meciul de la Craiova. Prima dată să vedem cu cine mergem la Craiova, pentru că avem mulţi suspendaţi şi mulţi accidentaţi, dar repet, important e că ne-am atins obiectivul şi i-am făcut fericiţi prin acest rezultat şi pe suporterii noştri.“
Ronaldo Edson: „A fost o atmosferă foarte frumoasă, suporterii au fost  extraordinari. Mă bucur pentru această victorie şi pentru faptul că am marcat golul. Am primit o centrare foarte bună şi am fost şi bine plasat.
La 1-0 parcă ne-am relaxat puţin, dar la 1-1 am jucat cu multă ambiţie. Ne-am dorit foarte mult victoria, dar îmi pare rău că nu a înscris şi Bruno (n.r. Simao) la ocazia din finalul meciului. Ar fi fost şi mai frumos.“
Daniel Chiriţă: „A fost un adevărat derby, care se poate compara liniştit cu Steaua-Dinamo. Ca atmosferă în tribune, ca ambiţie în teren.
Mă bucură foarte mult victoria pentru că ştiu ce mult contează ea şi pentru suporterii noştri, cât de mult şi-au dorit-o şi ei.
Nu am avut nimic de împărţit cu galeria lui Poli, a fost doar o reacţie la modul cum ne-au tratat în meciul tur…“

Sursa: Informatia Aradului

Autor: Marius Herţa ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Informatia Aradului
fashiondays.ro