Informatii

Dupa pietruirea strazilor - Bujac - un alt cartier

29.05.2007 ⋅ 0 comentarii

În urmă cu câteva luni, cartierul Bujac după o ploaie zdravănă ca aseară era inundat. Curţile şi pivniţele oamenilor erau pline de apă, iar pagubele se ridicau la câteva zeci de  milioane. După ce autorităţile locale au început să modernizeze şi acest cartier, situaţia a început să se schimbe.  Se sapă şanţuri, se fac trotuare şi străzi. La primele ore ale dimineţii am vizitat şi noi această zonă pentru a vedea pagubele produse de furtună. Când am ajuns acolo am avut surpriza să vedem că doar în unele locuri se zăreau urmele furtunii. Pe mici porţiuni oamenii au întâmpinat probleme cu apa. De exemplu mici probleme sunt pe strada Libertăţii şi pe Trotuşului. „ Anul trecut am avut probleme mari din cauza inundaţiilor. Acum situaţia este cu totul astfel, au început să pietruiască străzile, s-au săpat şanţurile”, declară Anca Râpă. De exemplu pe strada Solomon şi pe Năsăud la primele ore ale dimineţii o echipă de muncitori lucrau la pietruirea drumului. „Strada noastră arăta groaznic. Când ploua nu puteam ieşi din casă. De câteva zile a început pietruirea acestei zone. Se vede că autorităţile au început să-şi de a interesul. Am auzit că pe viitor în tot cartierul va fi canalizare. Până una alta şi oamenii ar trebui să îşi cureţe canalele din faţa porţii pentru ca apa să aibă pe unde se scurge. Aseară a plouat destul de tare, însă de data asta am avut noroc. Nu suntem inundaţi deloc. Doar cei care locuiesc pe străzile neasfaltate mai au probleme cu gropile şi noroiul”, afirmă Gheorghe Sârbu. Am mers prin tot cartierul, însă după cum spuneam doar în câteva curţi apa s-a instalat, însă foarte puţin. Băltoacele mari au dispărut,  doar  pe câteva străzi acestea îşi făceau simţită  prezenţa. În rest totul era uscat, parcă nici nu ar fi plouat aşa de tare noaptea trecută.

Sursa: Informatia Aradului

Autor: C.U. ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Informatia Aradului
fashiondays.ro