Pretul spatilor comerciale din centrul orasului a crescut considerabili?n ultimele sase luni
05.06.2007
⋅ 0 comentarii
Preţul spaţilor comerciale din centrul oraşului au început să crească încă de la mijlocul anului trecut. Bulevardul Revoluţiei cu străzile adiacente rămâne pentru spaţiile comerciale, zona cea mai solicitată pentru închirieri. Preţurile au început să crească atunci când tot mai multe bănci şi-au manifestat interesul pentru închirierea de spaţii în vederea deschiderii de agenţii bancare. La ora actuală nu este bancă care să nu aibă agenţie şi pe centru. Dar acest fenomen al construirii de agenţii a dus la majorarea preţurilor de închiriere pentru spaţii comerciale, nu doar în zona centrală sau ultracentrală, ci şi în cartiere sau pe principalele artere ale oraşului. Astfel de centre bancare s-au deschis în Piaţa Spitalului Judeţean, Calea Radnei (Micălaca), Calea Aurel Vlaicu, Micălaca (zona Billa), Grădişte şi Aradul Nou.
Oferta spaţiilor comerciale la vânzare este foarte mică, aproape inexistentă, iar preţurile variază între 700 şi 3.000 euro/mp în funcţie de locaţie. În ceea ce priveşte preţurile de închiriat în cazul spaţiilor comerciale, acestea diferă în funcţie de zona amplasamentului. Astfel, în Zona centrală şi ultracentrală se practică preţuri cuprinse între 20-40 euro/mp, în timp ce în cartiere preţurile variază între 10-20 de euro/mp, chiar şi 5-15 euro/mp.
Piaţa spaţiilor de birouri nu este foarte dezvoltată în Arad, majoritatea acestora fiind amenajate în clădiri vechi din centrul oraşului sau în apartamente de bloc din diferite zone ale Aradului. Preţurile spaţiilor comerciale de închiriat variază între 5-10 euro/mp pentru spaţiile amenajate în clădiri istorice, case, vile, apartamente şi 10-15 euro/ mp în clădirile de birouri.
Oferta de spaţii industriale pentru vânzare există, dar nu este foarte bogată, astfel că halele mai vechi, restructurate sau nu, se vând cu aproximativ 200-250 euro/mp, pe când construcţiile noi din profile metalice sau construcţii din beton, amenajate şi dotate la standarde occidentale se vând cu 300-400 euro/mp. Cei mai mulţi proprietari de astfel de spaţii preferă varianta închirierii, aici preţurile menţinându-se la nivelul celor de anul trecut (2,5-4 euro/mp urcând chiar până la 5 euro/mp în funcţie de facilităţile oferite).
Mulţi investitori preferă însă să-şi construiască propriile spaţii care să corespundă cerinţelor şi standardelor lor, alternativei de a închiria spaţii vechi care necesită investiţii foarte mari sau spaţii noi pentru care nivelul de chirie implică costuri ridicate.
Imobilele noi la mare căutare
Şi în ceea ce priveşte cumpărarea de locuinţe arădenii se gândesc, ca spaţiul de locuit să fie într-o clădire nouă. Analiştii imobiliari susţin că preţul pe metrul pătrat a unui apartament „vechi” sau „nou” este aproximativ acelaşi, dar problema se pune unde să-ţi cumperi? În bloc nou sau într-unul vechi? După 6 ani de dezvoltare economică accentuată, însoţită de o creştere a salariilor şi a nivelului de trai, cerinţele arădeanului în materie de locuinţă urmăresc aceeaşi traiectorie. Dacă, în urmă cu doi-trei ani, căutarea unui nou cămin însemna selectarea dintre construcţii cu cel puţin 10 ani vechime, în prezent arădenii pot alege oferte şi în cadrul unor proiecte recent construite. Înainte de 1989, cartierele de blocuri erau ridicate într-un ritm alert şi fără să ţină cont de confortul fizic şi psihologic pe care trebuia să-l ofere locatarilor. În schimb, noile proiecte rezidenţiale se adresează tocmai acelor arădeni care îşi doresc un stil de viaţă modern, o eficientizare a folosirii spaţiului, fără diminuarea acestuia, un aspect plăcut şi o integrare în peisajul urban. Pe de altă parte, locatarii noilor apartamente beneficiază de spaţii mai generoase, o delimitare clară a zonei de zi şi a celei de noapte, însă în acelaşi timp plătesc şi un preţ mai mare pentru aceste proprietăţi. Astfel, spre deosebire de oferta veche, unde se plăteşte suprafaţa netă, într-un proiect nou, clientul plăteşte suprafaţa brută, care include şi spaţiile comune. Andreea Paşca, de la agenţia imobiliară Lang declară că în prezent, un apartament cu 3 camere, dintr-un bloc nou, de obicei, găzduieşte o familie cu 3 membri. Din analiza suprafeţei care revine unui membru de familie în fiecare din cele doua situaţii, rezultă următoarele : într-un bloc vechi, cu apartamente cu suprafaţa medie de 70-80 mp, revin aproximativ 26 mp/pers. Într-un bloc nou, cu apartamente cu suprafaţa medie de 120-150 mp, revin aproximativ 45 mp/pers. În schimb, când vine vorba de plata întreţinerii, balanţa înclină favorabil către apartamentele mai vechi. Chiar dacă vorbim de blocuri fără repartitoare şi o distribuţie ineficientă a costurilor comune, în construcţiile vechi, întreţinerea variază între 50 şi 150 de euro lunar, în funcţie de suprafaţa proprietăţii şi anotimp. În cazul noilor ansambluri, vorbim de apartamente mai mari, dar şi de spaţii comune mai mari, care trebuie şi ele contorizate.
Sursa:
Informatia Aradului