Cetatenesti

Aradul ? un oras al florilor

08.06.2007 ⋅ 0 comentarii

Din păcate, de ceva timp am uitat sau am devenit aşa de blazaţi că nu mai ştim să ne bucurăm de lucrurile mărunte şi aparent nesemnificative care se petrec în natură, indiferent de anotimpurile anului sau de cele ale vârstei sufleteşti. Nu mai putem celebra natura şi evenimentele ei, mărunte dar atât de sublime. Am pierdut orice conexiune cu ea şi, în cel mai bun caz, o ignorăm, dar de multe ori atentăm la „integritatea“ ei.
Tocmai de aceea, vrem să arătăm că în oraşul nostru se mai întâmplă şi lucruri frumoase. Am vrea ca primăvara să ţină tot anul, măcar în sufletele noastre, dar iată că a venit deja vara.
Se ştie, în faţa Palatului Administrativ, florile au fost tot timpul la ele acasă. Însă, trebuie spus că nu doar acolo. În parcurile oraşului nostru, în zona de verdeaţă din mijlocul bulevardului Revoluţiei, florile sunt tot mai frumoase. Operaţiunea de plantare a răsadurilor de flori care s-a efectuat în mai multe zone ale oraşului, în spaţiului verde care străjuieşte liniile de tramvai de pe bulevardul Revoluţiei, în Piaţa Avram Iancu sau în parcul din spatele Palatului Administrativ a „dat roade“.
La rândul lor şi arădenii fac concurenţă serioasă administraţiei, încă de la apariţia primelor raze de soare, răsărind din ce în ce mai multe balcoane pline de flori. E o plăcere în această perioadă să mai ridici ochii din caldarâm pentru a fi întâmpinat de un curcubeu de culori de muşcate, begonii, petunii sau alte soiuri de flori, care înveselesc balcoanele, sau ferestrele  clădirilor cenuşii. Cam aceeaşi soartă o au şi spaţiile verzi care împrejmuiesc blocurile sau casele din Arad, multe dintre acestea fiind demne de toată lauda.
Putem spune, fără teama de a greşi, că Aradul a devenit un oraş al florilor. Dacă pentru mulţi viaţa oferă destul de puţine prilejuri de bucurie, faptul că oraşul în care trăim, care ne este drag, îşi arată o faţă zâmbitoare sufletelor noastre dornice de frumos nu poate decât să ne bucure şi să ne facă să credem că, atunci când se vrea cu adevărat şi se pune şi un pic de pasiune, urâtul se poate transforma în frumos iar cenuşiul se poate transforma în multicolor!

Sursa: Informatia Aradului

Autor: M.H ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Informatia Aradului
fashiondays.ro