Informatii

Supravegheati-va copiii!

09.06.2007 ⋅ 0 comentarii

În cursul zilei de luni, au fost semnalaţi ca dispăruţi de la domiciliu, doi minori. Este vorba de Covaci Casian, în vârstă de 15 ani din Curtici şi Bota Ionela în vârstă de 14 ani, din satul Cintei. Echipele de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au demarat cercetările pentru depistarea celor doi copii. În prima fază, s-a stabilit că, băiatul a plecat de acasă, în jurul orei 11.00. Părinţii minorului susţin că acesta a mai plecat de la domiciliu şi are numeroase absenţe la şcoală, el fiind elev în clasa a VIII-a în localitatea Curtici. Bota Ionela a plecat în jurul orei 10.00, la scăldat, la Crişul Alb, împreună cu doi vecini şi nu s-a mai întors. Şi această minoră a mai plecat de acasă în repetate rânduri, revenind după perioade scurte de timp. În urma cercetărilor efectuate de către poliţişti, după două zile de la data dispariţiei, Covaci Casian a fost găsit în municipiul Arad, unde începuse să cerşească pentru a avea ce mânca, iar fetiţa de 14 ani a revenit, singură la domiciliu.
Pe această cale, oamenii legii aduc la cunoştinţa părinţilor să aibă mare grijă de copiii lor, să nu-i lase nesupravegheaţi, ori să poarte discuţii cu persoane străine.

Sursa: Informatia Aradului

Autor: Ana-Maria Stoica ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Informatia Aradului
fashiondays.ro