Informatii

Canicula in weekend

22.06.2007 ⋅ 0 comentarii

Prefecturile din 23 de judeţe ale ţării inclusiv Aradul au primit o atenţionare cu cod galben, potrivit  căreia începând de joi, 21 iunie, şi până duminică, 24 iunie, temperaturile vor ajunge până la 38 de grade Celsius.
Administraţia Naţională de Meterorologie a transmis atenţionarea cu cod galben.
În cursul după-amiezelor vremea va fi caniculară în sudul Crişanei, în Banat, Oltenia, Muntenia, în jumătatea sudică a Moldovei şi, local, în Dobrogea, unde temperatura aerului va depăşi frecvent 35 de grade Celsius ajungând până la 37-38 de grade Celsius. În acelaşi interval de timp, indicele de confort termic se va situa în jurul pragului critic de 80 în cea mai mare parte a ţării, exceptând regiunile nordice.
Starea de disconfort termic se va menţine şi în cursul nopţilor, când temperatura aerului nu va coborî sub 20 de grade Celsius, mai ales în sudul României.
Potrivit meteorologilor, este posibil ca valul de căldură să afecteze România şi la începutul săptămânii următoare.
Avertizarea cu cod galben înseamnă că fenomenele meteorologice prognozate sunt obişnuite pentru zona respectivă, dar temporar pot deveni periculoase pentru anumite activităţi.

Sursa: Informatia Aradului

Autor: informat ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Informatia Aradului
fashiondays.ro