Cetatenesti
Aradenii au indoieli cu privire la pensiile private
23.06.2007
⋅ 0 comentarii
Toată lumea începe să vorbească despre pensiile private, dacă e bine să optezi pentru ea sau nu. Peste trei luni vor intra în vigoare reglementările cu privire la fondul de pensii. Pentru a vedea dacă arădenii au cunoştinţe despre acest subiect le-am adresat următoarea întrebare: Aveţi informaţii despre pensiile private? Şi ce părere aveţi despre acestea?
Saladie Cociuba, pensionar: „Am auzit despre pensiile private. Eu sunt pensionar şi nu mă interesează. Totuşi consider că atunci când ajungi la pensionare dacă primeşti şi una privată şi una de la stat este o pensie mai mare şi este un lucru bun”.
Sabina Băloiu, secretar: „Nu aş opta pentru o astfel de pensie. Nu am încredere în sistem”.
Petru Sas, pensionar: „Sunt în cauză şi eu, nu numai că am auzit. Nu sunt rele însă trebuie gândit mai bine de cei cu putere. Pensionarii din ce îşi mai fac pensii private? Din pensia asta nenorocită. Dacă eu iau 600-700 lei nu îmi ajunge nici de coşul zilnic şi medicamente. Sunt foarte slabe pensiile. Dacă vine cu oferta la cei tineri, pentru că au salarii mai bune, îşi permit să dea un 10% din salariu, însă noi nu”.
Anca Pică, bucătar: „Am auzit de ele cred că ar fi un lucru mai bun. Acum însă nu am posibilitate să optez pentru o astfel de pensie”.
Daniela, pensionar: „Nu o să optez. Sunt rezervată în ceea ce priveşte pensiile private. Nu ştiu ce să vă spun. Nu mi se par în regulă”
Viorel Neagu, pensionar: „Nu prea am cunoştinţe despre pensiile private. Am văzut şi eu câte ceva la televizor. Oricum cu pensiile care sunt în ziua de astăzi nu este prea în regulă. Poate aceste pensii sunt o soluţie pentru a prospera”.
Sursa:
Informatia Aradului
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Informatia Aradului