S-a semnat contractul pentru refacerea arterei principale a orasului
05.07.2007 ⋅ 0 comentarii
* Valoarea contractului depăşeşte 30 de milioane de euro
* Termenul de finalizare a primei etape – 1 decembrie 2008
Primăria Arad, prin edilul şef Gheorghe Falcă, a semnat ieri contractul pentru efectuarea lucrărilor de investiţii privind refacerea întregii artere principale a municipiului, de la vest spre sud. Contractul a fost încheiat cu câştigătorul licitaţiei publice organizate la nivel internaţional, şi anume J.V. Spie Rail, o companie franceză care va efectua lucrarea la Arad în colaborare cu ISAF Bucureşti, respectiv ICIM Arad.
Prima parte a investiţiei, conform contractului semnat ieri între Gheorghe Falcă şi Manuel Sanchez, branch manager al J.V. Spie Rail are ca termen de finalizare data de 1 decembrie 2008. Cu o valoare de 30,884 milioane euro, în mare parte finanţare BERD, se va reabilita întreaga arteră principală a municipiului începând din Piaţa Romană până pe Calea Aurel Vlaicu. Proiectul de execuţie prevede refacerea a 11,8 km de linie de tramvai care va fi înierbată, amenajarea a trei hectare de zonă verde, semaforizarea a 24 de intersecţii, reamenajarea întregii Pieţe Romane, refacerea carosabilului şi a trotuarelor.
Lucrările de execuţie, conform legislaţiei, vor demara după 14 zile de la încheierea contractului, iar pentru reducerea neplăcerilor datorate şantierului care va acoperi întreaga zonă, fiind în curs de încheiere un contract privind managementul de trafic.
Sursa: Informatia Aradului
Autor: M. Mican ⋅