Informatii

Posta distribuie taloanele pentru evaluarea sanatatii

06.07.2007 ⋅ 0 comentarii

Poşta Română distribuie din această săptămână taloanele securizate şi scrisoarea de informare în cadrul programului naţional de evaluare a stării de sănătate a populaţiei în asistenţa medicală primară prin intermediul a 15.000 de factori poştali. „Primele trimiteri poştale sunt adresate celor 1,9 milioane de români născuţi în luna iulie. Trimiterile  vor fi distribuite în regim de corespondenţă înregistrată care în baza instrucţiunilor poştale se livrează  la domiciliul destinatarului. Plicurile vor fi înmânate  fie destinatarului, fie membrilor majori ai familiei acestuia care locuiesc la aceeaşi adresă. Persoanele care nu vor fi găsite la domiciliu de către factorul poştal vor primi un singur aviz de înştiinţare prin care sunt invitate în cel mai scurt timp, la sediul oficiului poştal de care aparţin pentru a-şi ridica personal trimiterile” se arată într-un comunicat al Poştei Române.
Plicurile nepredate vor fi returnate  Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, persoanele care din diferite motive nu vor intra în posesia taloanelor securizate trebuind să se adreseze CNAS.

Sursa: Informatia Aradului

Autor: M. M. ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Informatia Aradului
fashiondays.ro