Informatii

Primarul Falca ? asaltat in Gradiste

07.07.2007 ⋅ 0 comentarii

Şirul întrunirilor primarului Gheorghe Falcă cu cetăţenii a continuat joi seara în cartierul Grădişte (partea dreaptă). Ca şi în acţiunile precedente de acest gen, şi cea din Grădişte a debutat cu prezentarea susţinută de către edilul şef al urbei privind proiectele aflate sau vor fi în curs de realizare la nivelul municipiului.
Grădişte, un cartier mare însă şi cu multe probleme, Gheorghe Falcă fiind „asaltat” cu tot soiul de întrebări adresate de către cei prezenţi. Ca mai în toate astfel de întruniri cetăţeneşti, mulţi dintre arădeni au profitat de prezenţa primarului pentru a-şi spune păsurile, fie că erau sau nu legate de cartier. S-a vorbit despre cetate, despre monumentele istorice ale Aradului, despre neînţelegerile din interiorul asociaţiilor de proprietari, de gălăgia pe care o fac beţivanii care bat noaptea pe la porţile oamenilor… În ceea ce priveşte lista problemelor reale ale proprietarilor unor imobile în acest cartier conţine aspecte precum necesitatea introducerii sau a refacerii canalizării, repararea unor străzi, iluminatul stradal, refacerea trotuarelor, introducerea unui număr mai mare de tramvaie pe linia 16, amenajarea unor staţii de tramvai cu bănci, amenajarea pieţei din cartier… Unele dintre problemele ridicate de către arădeni se află deja pe lista de priorităţi a autorităţilor, unele dintre ele precum canalizarea, asfaltarea unor tronsoane de drum şi amenajarea pieţei agroalimentare fiind deja gata de execuţie.
Au fost discutate probleme legate de existenţa garajelor, ridicate la nici un metru distanţă de blocuri, de necesitatea toaletării unor spaţii verzi, de asfaltarea unor alei pietonale printre blocuri, de reducerea vitezei pe str.  Petru Rareş pentru TIR-urile datorită cărora se crapă pereţii caselor… şi lista ar putea continua.
Aseară, primarul Gheorghe Falcă împreună cu un grup de consilieri şi funcţionari publici din Primărie au fost prezenţi  în zona Confecţii, mai precis în parcarea blocului nr 14 de pe str. Teiului.

Sursa: Informatia Aradului

Autor: M. Mican ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Informatia Aradului
fashiondays.ro