Sport
UTA ia startul partidelor amicale chiar astazi
07.07.2007
⋅ 0 comentarii
Plecaţi spre al doilea cantonament al verii cu doar două jocuri amicale perfectate, oficialii „Bătrânei Doamne“ s-au mişcat foarte repede odată ajunşi în Austria şi au perfectat meciurile amicale ce lipseau din programul gândit de antrenorul Marius Lăcătuş. Astfel, UTA Arad va începe seria partidelor amicale chiar astă-seară (ora 18:00 în România), urmând să întâlnească formaţia ucraineană Tavria Simferopol, echipă clasată pe locul 5 ediţia trecută de campionat. Va urma, pe 10 iulie, partida cu… Zaglebie Lubin (campioana Poloniei, viitorul adversar al Stelei în preliminariile Ligii Campionilor), pentru ca o zi mai târziu, Chiriţă & compania să joace cu echipa de ligă secundă din Cehia, FC Fulnek. Pe 13 iulie, adversarul se va decide dintre Metalurg Zaporozje (locul 7 în Ucraina) şi NK Osijek (locul 9 în campionatul Croaţiei), celelalte două partide de pregătire rămânând cele stabilite înainte de plecarea spre Filzmoos: pe 15 iulie, cu Steaua Roşie Belgrad (campioana Serbiei), iar pe 17 iulie, cu Larissa (locul 11 în prima ligă din Grecia).
Trebuie menţionat că imediat cum au ajuns în Austria alb-roşii au intrat în programul de pregătire, Marius Lăcătuş programând în fiecare zi în care nu dispută jocuri amicale câte două şedinţe de pregătire tehnico-tactică.
După cum se poate citi mai sus, UTA Arad va „lua pulsul“ campioanei Poloniei în Austria, La fel ca şi CFR Cluj-Napoca, cu două zile înaintea UTA-ei. Probabil că adversara a Stelei în Champions League vrea să pregătească dubla manşă împotriva unor echipe româneşti, însă aceste lucru poate fi în folosul echipei antrenate de Gheorghe Hagi, bun prieten cu antrenorul Marius Lăcătuş.
Sursa:
Informatia Aradului
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Informatia Aradului