Administratie
Perioada reducerilor ? propice si pentru comercianti si pentru clienti
14.07.2007
⋅ 0 comentarii
Chiar dacă, cel puţin teoretic, suntem în plin sezon estival, chit că schimbările climaterice din ultimii ani ne fac să nu mai fim chiar aşa de siguri de asta, comercianţii arădeni au purces deja la reduceri masive pentru produsele specifice acestui sezon.
Este deja o obişnuinţă a ultimilor ani ca de pe la jumătatea lui iulie până pe la mijlocul lunii august să asistăm la solduri serioase în magazine, în mod deosebit la stocul de produse de vară.
Astfel, afişele care mai de care mai colorate care anunţă aceste solduri din vitrinele magazinelor sunt din ce în ce mai dese şi mai îmbietoare. Şi în această privinţă lucrurile sunt însă împărţite, fiecare magazin făcându-şi anunţate reducerile după putere sau după … inspiraţie. De la afişe care ocupă întreaga vitrină a magazinelor până la mici fiţuici abia vizibile, modalităţile de a atrage clienţi la aceste solduri diferă de la comerciant la comerciant.
Vestea bună este că în cele mai multe dintre cazuri, aceste reduceri chiar sunt semnificative, făcând shoppingul extrem de atractiv. Astfel la haine putem vorbi de reduceri cuprinse între 30 şi 70%, preţul unui tricou sau maiou de vară ajungând astfel la circa 200.000 lei vechi. Este o ocazie bună de a vă reface şi stocul de pantaloni de vară, cu doar 200.000-500.000 mii lei, sau pe cel de rochiţe care au ajuns în aceste zile la preţuri care pornesc de pe la 300.000 de lei. Cam aceeaşi situaţie se întâlneşte şi la costume de baie sau articole de plajă, pe care le puteţi cumpăra chiar şi cu 250.000 de lei.
Şi în privinţa pantofilor veştile sunt bune, cu atât mai mult cu cât unele dintre magazinele de profil au aplicat aceste reduceri chiar şi la pantofii de toamnă rămaşi din sezonul trecut. Aşa că puteţi împuşca în aceste zile doi iepuri deodată! Tot la pantofi este valabilă în multe cazuri oferta care vizează cumpărarea a două perechi la preţ de una, sau „cumperi de 1 milion şi plăteşti doar 500.000“. La acest gen de oferte atenţia dumneavoastră trebuie să fie însă sporită deoarece, în general, regula este că se plăteşte perechea cea mai scumpă dintre cele două alese!
În concluzie perioada reducerilor este una apreciată din plin atât de către comercianţi, care înregistrează rulaje semnificative în aceste intervale, dar şi pentru clienţii care profită de ocazie pentru a-şi împrospăta garderoba cu jumătate de buget.
S-a creat deja şi un adevărat curent al celor care caută astfel de chilipiruri, multe doamne sau domnişoare programându-şi sesiunile de cumpărături tocmai în aceste perioade.
Sursa:
Informatia Aradului
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Informatia Aradului