Informatii
Aradenii din Micalaca ? mai in siguranta!
16.07.2007
⋅ 0 comentarii
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Arad se pregăteşte pentru inaugurarea celui de-al doilea post de poliţie de cartier, de această dată în Micălaca. În luna aprilie al anului în curs, prin hotărârea Consiliului Local, în cartierul Micălaca a fost repartizat un spaţiu pentru înfiinţarea Secţiei de Poliţie numărul 2. Astfel, lucrările la această secţie sunt în prezent în derulare, iar oamenii legii speră ca în cel mai scurt timp ele să fie finalizate, pentru ca şi arădenii din acea zonă să fie mai aproape de reprezentanţii poliţiei, să poată apela la ajutorul lor ori de câte ori au nevoie.
Sursa:
Informatia Aradului
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Informatia Aradului