Informatii

Fenomenul caniculei ? o problema majora pentru autoritati

23.07.2007 ⋅ 0 comentarii

Din cauza căldurii insuportabile, tot mai mulţi români apelează la serviciile medicilor de la Ambulanţă. Canicula continuă să dea bătăi de cap persoanelor sensibile, în special bătrânilor. În acest context, se pare că autorităţile, respectiv angajatorii nu prea reuşesc să facă faţă acestei situaţii de criză. Tocmai de aceea, întrebarea pe care le-am adresat-o arădenilor în sondajul nostru de astăzi a fost următoarea: „Ce măsuri credeţi că ar trebui să ia autorităţile şi angajatorii pentru a proteja populaţia de efectele caniculei?” Iată ce ne-au răspuns trecătorii cu care am stat de vorbă:

Doroşan Silvia, muncitoare: „Categoric că ar trebui să se scurteze orele de lucru. Este insuportabil. Nu ştiu, să primim mult mai multă apă din partea autorităţilor iar patronii să facă bine să fie înţelegători şi să ne lase să lucrăm la program redus. De bine de rău unde lucrez eu nu mă pot plânge. Şefa noastră ne lasă să venim de la 5 dimineaţa ca să nu stăm la lucru la orele prânzului…”
N.A.: „La ce temperaturi s-u înregistrat în ultimele zile nu văd ce anume ar mai putea să facă autorităţile ceva, cu atât mai mult patronii. Oamenii ar trebui să se ferească singuri, să nu se expună la soare, să evite contactul cu razele la orele prânzului.”
Popescu Daniel, student: „Ar trebui să se mai planteze copaci ca să fie mult mai multă umbră prin oraş, să ai unde să te refugiez pe aşa călduri. Şi, mai multe corturi de unde să putem servi apă. Nişte bănci la umbră nu ar strica şi ţâşnitori prin toate staţiile de tramvai.”
Grigor Roxana: „Angajatorii ar trebui să reducă orele de lucru. Sau măcar să se lucreze pe două schimburi de dimineaţă şi seara. Este chin să stai în căldură la ora 15.00, mai ales dacă la lucru nu ţi oferă condiţii optime. Să se monteze aparate de are condiţionat, iar autorităţile să dea mai multă apă populaţiei.”
Lucaci Adrian, muncitor: „Ar trebui să se stropească tot timpul şoselele şi trotuarele, automat ar fi mai răcoare. De asemenea, să se amplaseze mai multe corturi de oamenii să-şi poată lua câte un pahar, două de apă. Iar angajatorii să monteze aparate de aer condiţionat. Nu m-am aşteptat la o aşa vară…o să ne topim!”
Măgurar Gheorghe, pensionar: „Să se asigure condiţii optime de lucru, aparate de aer condiţionat. Autorităţile să monteze mai multe corturi cu apă şi să se dea bătrânilor şi câte un calciu, vitamine… Iar oamenii să aibă şi ei grijă, să consume cât mai multe lichide şi fără alcool.”

Sursa: Informatia Aradului

Autor: A.M. Stoica; C. Untaru ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Informatia Aradului
fashiondays.ro