Informatii
Verificare la sange in scoli
25.07.2007
⋅ 0 comentarii
În urmă cu circa o lună şi jumătate Ministerul Educaţiei şi Cercetării a aprobat o serie de fonduri pentru reparaţii şi investiţii la o serie de unităţi de învăţământ din judeţul Arad.
Pentru a verifica modul în care aceştia au fost cheltuiţi şi dacă lucrările se vor încadra în termenele prevăzute astfel ca începutul de an şcolar să nu oblige copiii să vină la şcoală în şantiere, prefectura va demara în aceste zile un amplu control la toate unităţile şcolare care se află în această situaţie.
„Vrem ca la data de 1 septembrie să nu mai avem nici un fel de probleme cu şcolile din judeţ şi tocmai de aceea, în colaborare cu autorităţile locale vom face ample verificări a situaţiilor în acre se află acestea. În primul rând dorim să vedem cum s-au cheltuit banii de la minister, dar intenţionăm şi să facem un recensământ al altor probleme existente şi în măsura posibilităţilor să ne implicăm în rezolvarea lor“, a explicat prefectul Gavril Popescu.
Acesta a mai adăugat că îşi doreşte ca directorii şcolilor, chiar dacă este perioadă de concedii, să îşi stabilească mai întâi priorităţile şi să vegheze ca unităţile lor să fie întru totul pregătite pentru începerea noului an şcolar.
Sursa:
Informatia Aradului
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Informatia Aradului