Informatii

Gala de box inedita la... Pecica

25.07.2007 ⋅ 0 comentarii

O gală de box inedită, va avea loc la Pecica, în 28 iulie, acolo unde se vor întâlni loturile naţionale feminine ale României şi Ungariei. Este vorba de loturile de senioare, Aradul fiind reprezentat de Paula Vesa.
Cu acelaşi prilej în ring vor mai urca alte trei sportive ale Box Club Universitatea de Vest „Vasile Goldiş“ Arad, grupare care este iniţiatoarea acestui eveniment pugilistic, adversarele lor fiind de la Armătura Zalău. „Va fi un eveniment deosebit pentru oraşul Pecica, pentru sportul arădean. Sperăm să avem cât mai mulţi spectatori, care să le încurajeze pe fetele noastre, în condiţiile în care intrarea va fi liberă. Ringul va fi instalat pe miniterenul de fotbal, care beneficiază de nocturnă.
Cele două delegaţii vor fi primite sâmbătă, înainte de amiază, de oficialităţile din Pecica, în frunte cu primarul Iustin Cionca şi viceprimarul Antal Peter. În program figurează şi o vizită în Arad, de asemenea cu o haltă la primărie, unde va avea loc o miniconferinţă de presă şi o festivitate de premiere a lui Cristi Irimia, proaspăt vicecampion naţional de juniori al României, festivitate oficiată de viceprimarul Aradului, Tiberiu Dekany.
Gala propriuzisă, care va avea în program aproximativ 15 partide va începe la ora 20.00, sperând că ea va fi cât mai spectaculoasă.“ ne-a declarat Adolf Ivanovici, preşedinte al Box Club Universitatea de Vest „Vasile Goldiş“ Arad.

Sursa: Informatia Aradului

Autor: F.C. ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Informatia Aradului
fashiondays.ro