Informatii
A fost modificat termenul limita pentru montarea repartitoarelor de caldura
26.07.2007
⋅ 0 comentarii
Uniunea Locală a Asociaţiilor Locative Arad anunţă că termenul limită pentru montarea repartitoarelor de căldură a fost modificat dar se păstrează obligativitatea acestei operaţiuni.
„Prin apariţia H.G. 609/20.06.2007, termenul de montare a repartitoarelor a fost prelungit până la 30.09.2009, păstrându-şi caracterul de obligativitate”, a declarat Dorina Lupşe, preşedintele ULALA. Precizarea a fost făcută în contextul în care exista o hotărâre care prevedea ca toată lumea să-şi monteze, obligatoriu, repartitoare până la termenul limită de 31 iulie 2007, deşi clădirile nu sunt, nici până la această dată, reabilitate termic.
Această inadvertenţă a fost lămurită de către vicepreşedintele ULALA, Vasile Arion. „Instituirea obligativităţii montării repartitoarelor conform H.G. 933/2004, înainte de executarea reabilitării termice a clădirilor a fost neoportună, cu eficienţă zero”, a spus Vasile Arion.
Reprezentanţii ULALA au mai precizat că până în 2009, când expiră noul termen până la care vor trebui montate repartitoarele, cele mai multe clădiri vor fi, probabil, reabilitate termic. Costurile reabilitării termice sunt suportate în proporţie de 67% de către stat, 33% reprezentând contribuţia asociaţiilor de proprietari (care pot, eventual, beneficia de sprijinul autorităţilor locale).
Sursa:
Informatia Aradului
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Informatia Aradului