Informatii

Coada la ghiseele cu rovignete din vama

30.07.2007 ⋅ 0 comentarii

Peste o sută de persoane, marea majoritate români care se întorceau acasă de la locurile de muncă din Occident, au ajuns în culmea nervilor, sâmbătă, după ce au fost nevoite să aştepte mai bine de o oră la rând la unicul ghişeu care elibera rovignete la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac. Potrivit celor care au aşteptat minute în şir la o temperatură de 35 de grade Celsius şi după ce au parcurs mai bine de 2000 de kilometri până la graniţă, autorităţile române s-au dovedit a fi, din nou, nepregătite, pentru că la un asemenea aflux de oameni au deschis un singur ghişeu între punctele de frontieră ale României şi Ungariei. Aici  s-a format o coadă care a ajuns şi la 100 de persoane, cei care intrau în ţară dorind să aibe rovigneta plătită. „ Am crezut că vom scăpa de cozi la vamă. Dar se pare că ne-am înşelat. Este bătaie de joc ce se întâmplă”, ne-a declarat Cristian Filip, unul dintre românii care au stat la coadă la rovignete. Deşi aceasta se putea achziţiona şi pe teritoriul României, respectiv la benzinăriile din Nădlac, turiştii nu au ştiut şi au stat la cozi. Valentin Girigan, purtător de cuvânt în cadrul Inpsetoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Arad a precizat că duminică dimineaţa nu s-au mai format cozi la ghişeul pentru rovignete, pentru că oamenii au fost direcţionaţi spre benzinăriile din Nădlac.

Sursa: Informatia Aradului

Autor: Claudia Untaru ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Informatia Aradului
fashiondays.ro