Liberalii din municipiu, interesati de problemele Strandului Neptun
03.08.2007
⋅ 0 comentarii
Viceprimarul Tiberiu Dekany, preşedinte al Organizaţiei Municipale PNL Arad, a declarat în cadrul conferinţei de presă de ieri că organizaţia pe care o reprezintă a realizat, în cursul săptămânii trecute, un sondaj cu privire la opinia cetăţenilor asupra unor aspecte legate de modul de gospodărire a Ştrandului Neptun.
Astfel, cei intervievaţi au răspuns unor întrebări privind: modul de administrare a Ştrandului Neptun de către Primăria Arad; în ce ar trebui să investească Primăria Municipiului Arad; -ce îmbunătăţiri au fost aduse în acest an; măsura de intrare liberă după ora 22,00; introducerea unei măsuri de închiderea ştrandului după ora 24,00; efectul zgomotului produs de localurile de pe ştrand; nivelul taxelor percepute de administraţia ştrandului, etc.
De asemenea, în cadrul sondajului a existat şi o întrebare în care oferea posibilitatea celor intervievaţi să propună unele măsuri care ar dori ei să fie întreprinse pe Ştrandul Neptun: curăţenie, toalete (modernizate, igienizate, toalete noi), iluminat public, paza şi ordinea (număr mai mare de agenţi pe timp de noapte), bazine-duşuri (altele noi, reabilitare, apă caldă-termală, recirculare apă), garderoba-cabine îngrijite, accesibile, mai multe spaţii de agrement (tobogane – reabilitare cel vechi, construire, locuri de joacă pentru copii, rampă skateboard, teren, fotbal, tenis), separare zona comercială/agrement, spaţiu verde (mai multe flori, copaci), coşuri de gunoi mai multe, mai mari, igienizate etc.
Sondajul a fost realizat în perioada 10-25 iulie 2007, de un număr de 20 de tineri, fiind intervievaţi peste 1800 de persoane peste 18 ani. În proporţie de 98% dintre repondenţi au domiciliul în municipiul Arad, având vârste cuprinse între: 18 – 29 ani – 50%; 30 -39 ani – 17%; 40 – 49 – 12%; peste 50 ani – 21%.
„Scopul realizării acestui sondaj este de a cuantifica pe de o parte gradul de satisfacţie a celor care vizitează ştrandul, respectiv principalele probleme pe care le semnalizează aceştia cu privire la modul de funcţionare a Serviciului Public indicat”, a declarat viceprimarul Alexandru Tiberiu Dekany, preşedintele Organizaţiei Municipale, PNL Arad.
Sursa:
Informatia Aradului